La Cernavodă, Festivalul Internațional de Muzică Corală "I.D. Chirescu"

238
La Cernavodă, Festivalul Internațional de Muzică Corală

Articole de la același autor

În acest week-end, peste 16 ansambluri corale, din țară și din străinătate, dar și alți invitați de seamă, se vor reuni la Casa de Cultură din Cernavodă pentru a participa la unul dintre cele mai importante evenimente din acest an - Festivalul Internațional de Muzică Corală "I.D. Chirescu".

Deși deține o tradiție locală, luând naștere în urmă cu 34 de ani, în memoria dirijorului și compozitorului Ioan Dumitru Chirescu, manifestarea artistică reușește, în fiecare ediție, să aducă bucurie în sufletele cernavodenilor.

Ca și în celelalte ediții, festivalul se va desfășura în două secțiuni: cea laică (la sala Casei de Cultură) și cea religioasă (găzduită de Biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena"), la care vor participa importante ansambluri corale din țară și străinătate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4049 secunde