"Avarul", pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța

"La dracu, bani, bani, mereu bani!"

674
"Parcă v-ar fi crescut cuvântul ăsta pe limbă. Cum deschideți gura, cum vă iese din gură ca un porumbel. La dracu, de ce vorbiți neapărat despre lucruri neplăcute? De când vă treziți și până mergeți la culcare, nu pomeniți decât despre bani". Este una dintre replicile care au făcut deliciul publicului prezent marți, 10 mai, în sala mare a Casei de Cultură din Constanța, la spectacolul "Avarul" de Moliere, în transpunerea scenică a unei trupe independente în regia lui Daniel Nițoi.
Scrisă cu mult umor, în replici și situații succesiv amuzante, fără complicații și trimiteri subsidiare, piesa are un personaj central de un comic sinistru, specific bolna-vului de avariție, și care reflectă, în opinia actriței Cristina Deleanu, doctrina literară a lui Moliere, și anume aceea de a satisface gustul publicului. În fapt, Euclio, eroul comediei antice "Ulcica", aparținând autorului latin Plautus, stă la baza personajelor dezumanizate de avariție, regăsit mai apoi și în textele românești prin lucrarea lui Barbu Ștefănescu Delavrancea "Hagi Tudose".
Alexandru Georgescu, interpretul rolului principal, a reușit să stârnească hohote de râs prin transpunerea sa într-un Harpagon hâtru, care iubește banii mai mult decât reputația, virtutea și onoarea, ca dovadă că în loc de "vă dau bună ziua!" el spune "vă împrumut bună ziua!".
Eugen Cristea îl întruchipează strălucit pe Jupânul Jaques, "tridimensionalul" vizitiu, bucătar și… femeie de serviciu. De altfel, întregul spectacol fundamentat pe distorsionări și inducere în eroare se sprijină pe jocul actoricesc al celor doi, într-o permanentă neliniște ce atinge paroxismul la dispariția lădiței cu cei 10.000 de galbeni.
În alte roluri Tomi Cristin, Daniel Nițoi, Maria Teslaru, Eliza Georgescu, Sandra Simon, Ani Crețu, Jean Lemne.
Și cum tipologia avarului nu mai pare contemporană zilelor noastre amenințate de tot soiul de catastrofe, "Carpe Diem" constituind un permanent motor, am reținut remarca optimistă a lui Eugen Lovinescu vizavi de uni-versul comediilor lui Moliere: "În literatură, ca și în viață, avarul este privit cu maximă exigență, deși chinuindu-și familia, avarul n-o ruinează, ci, dimpotrivă, pe căi aspre și dureroase, îi prepară un viitor mai bun".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Aprilie 2011
Stire din Diverse : Ne vedem la premieră!
Pagina a fost generata in 0.7952 secunde