La Grădinița "Steluțele Mării", lecție practică de ecologie

1033
La Grădinița
Eno-Environment Online este o școală virtuală globală care are ca obiectiv prioritar conștientizarea elevilor și a tinerilor cu probleme de ecologie, de mediu și de dezvoltare durabilă, dar și de drepturile omului și negocierea conflictelor. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu și Programul Eno și-a propus ca până în anul 2017 să fie plantați 100 milioane de copaci, ideea principală fiind aceea că, punând accentul pe mediul local, ai o viziune globală a acestuia și acționând la nivel local, de fapt se acționează la nivel global.
Iată de ce luni, 21 septembrie 2009, când mii de școli de pe întregul glob pământesc au sărbătorit Ziua Internațională a Păcii, grădinița cu orar prelungit "Steluțele Mării" Constanța a organizat și desfășurat câteva activități deosebite pentru copii, cadre didactice și invitați. Copiii grupei pregătitoare "Mica Sirenă" și copiii grupei mari "Peștișorul de aur", coordonați de educatoare, au plantat doi brăduți în parcul grădiniței. Copiii grupei "Coralul de mare" au plantat și ei arbuști pitici, iar grupa mijlocie a fost alături de colegii lor, cântând cântecul "Am sădit un pomișor". Alți copii au desenat "Pacea în ochi de copil", fie pe asfalt, fie pe coli de desen, la șevalet, iar cei mai mici au dansat și s-au jucat cu baloane colorate, au primit ecusoane care să le amintească de eveniment.
"Proiectul ENO se continuă pe parcursul anului școlar cu alte tematici, la care aderăm și noi ca instituție de învățământ și educație, pentru că numai așa, prin participare directă, prin trăirile experiențelor de viață, copilul de azi devine adoles-centul și mai târziu, sperăm, adultul responsabil de mâine", ne-a declarat coordonatorul proiectului, director Georgeta ADAM.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8963 secunde