La mulți ani, Anaid Tavitian!

2130
La mulți ani, Anaid Tavitian! - 817841515c2c093f217fa133f9a9a9b5.jpg
Sâmbătă, 12 iunie, o aniversăm pe Anaid Tavitian, iubitul secretar literar al Teatrului de Stat, cu o activitate de 30 de ani în lumea culturală a Constanței.
A realizat, împreună cu regretata Georgeta Mărtoiu, lucrarea "Thalia Ex Ponto la cumpăna dintre milenii", datorită căreia avem posibilitatea de a parcurge istoria teatrului dramatic constănțean.
Meseria din umbră nu o privează de bucurii, așa cum s-ar crede. Din contră. Una dintre cele mai mari satisfacții este contribuția la organizarea unor evenimente de amploare (cum a fost, și, din păcate, a rămas la timpul trecut, Festivalul de Teatru Antic). Așa cum ne declara într-un interviu, are bucuria de a păstra legătura cu oameni de marcă pe care i-a cunoscut prin astfel de evenimente, personalități precum Cătălina Buzoianu, Alexa Visarion sau Ildiko Kovacs.
Unul dintre cei mai loiali angajați ai teatrului, Anaid Tavitian a luat pulsul teatrului indiferent cum s-a numit, s-a organizat sau s-a reorganizat de-a lungul timpului. "Dragostea mea pentru teatru s-a transformat într-o profesie. De fapt, e mai mult decât o profesie ce se întâmplă în teatru. Fiecare dintre cei care muncesc în teatru sunt foarte importanți… mie așa îmi place să spun, că un spectacol este ca un curcubeu care are tonuri diverse, unele mai estompate, unele mai puternice, iar spectatorii îl văd în întregul lui. Ca secretar literar, sunt și eu o parte mică a acestui curcubeu, care este un spectacol", ne spunea, în cadrul interviului, domnișoara Anaid.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2708 secunde