La vânătoare de comori culturale în peninsulă

În peninsula constănțeană s-a desfășurat un concurs adresat copiilor, o premieră pentru urbea noastră, astfel de concursuri obișnuindu-se doar în … restul țării. Organizat de un grup, condus de Eva Lițcanu, care vrea să des-chidă un centru de cercetași și în Constanța, prin acest concurs s-a urmărit provocarea copiilor la lucru în echipă, socializarea între ei dar și cu alte persoane, dezvoltarea încrederii în forțele proprii și în parteneri, precum și acumularea de cunoștințe despre orașul în care trăiesc. Așa ne-a spus Eva (Irina) Lițcanu, proaspăta "bunică cer-cetașă" cum s-a autodenumit, cea care de un an se tot pregătește pentru această mare dorință a ei - înființarea unui centru local de cercetași.

Concursul, de tipul "treasure hunt" (vânătoare de comori), a fost conceput ca o aventură-joc menită să le trezească interesul și încânta-rea de a acumula cunoștințe despre istoria zonei. 27 de copii au pornit, împărțiți în patrule, de la Lupoaică spre peninsulă. "Delfinii marini", "Cutezătorii", "Acvilele", "Ștrumfii", "Căluții de mare" și "Rechinii"- cei mai mici, care au avut și părinții în echipă.

Urmărind marcajele colorate care le indicau drumul fluturând pe stâlpi, copiii au avut de descoperit obiectiv după obiectiv și indiciu după indiciu, nu fără a fi testați prin întrebări despre obiectivele descoperite. Firul aventurii "În căutarea corăbiei pierdute" a fost o poveste cu pirați, care, profitând de furtuna care i-a aruncat pe țărm pe concurenți, le-au furat acestora corabia și au ascuns-o bine. Păgubiții, căutându-și corabia, trebuie să treacă prin diverse încercări descoperind cu această ocazie și comorile peninsulei constănțene. Prima încercare a fost identificarea unui mare poet roman în zona Pieței Ovidiu, apoi să intre în muzeu și să-și procure un pliant. După muzeu a urmat un punct de verificare cu întrebări fulger despre ceea ce aflaseră până atunci (de exemplu pe ce suprafață se întinde mozaicul roman). Indiciul nou obținut îi trimitea spre "hanul" Casa cu Lei. "Hangița se va bucura tare mult și de o mică floare" li se sugera în bilețel, iar bunăvoința ei era importantă căci ea ar fi putut să sustragă ceva informații de la pirații ce se odihneau în han. (Nu trebuiau decât să ochească vreo păpădie prin iarbă). Următorul indiciu, după ce răspundeau la întrebarea "Câți lei se află pe Casa cu Lei?" a fost să identifice clădirea în care a stat cândva Mihai Eminescu. "Cum se numește?" și "În ce an a poposit marele poet aici?" au fost alte două întrebări la care, pentru a trece mai departe, era musai să răspundă. Au fost trimiși pe la statuia lui Saligny, faimosul inginer, răpit de pirați pentru a le repara corabia și închis chiar în silozurile construite de el, unde, pentru a-l elibera și a primi noi indicii au răspuns la întrebări legate de lucrările sale. Următoarea încercare a fost o probă de învingere a timidității, la acvariu, unde numai cu ajutorul doamnei de la ghișeu puteau primi un peștișor. Cerând sfaturi vânzătorilor de cărți din cortul Kilipirim, cu privire la romanele potrivite vârstei lor, au ajuns în fața lui Eminescu - la un pas de corabie. Acolo au aflat că mult căutata corabie se află în spatele statuii. Tot ce le rămânea de făcut era s-o identifice.

O idee de-a adulților pentru mintea copiilor. Toată povestea asta este menită să arate o frântură din viața cercetășească. Care, deși considerată de mulți o activitate extrașcolară, este de fapt un mod de viață în care fiecare trebuie să îl ajute pe celălalt, obiectivul cercetașului fiind să lase lumea un pic mai bună decât a găsit-o.

Eva Lițcanu și-a molipsit, cu microbul ei cercetășesc, toată familia, pe care a atras-o în acest proiect de voluntariat exclusiv și dedicat. De un an de zile muncește pentru el, merge la traininguri, în camp-uri, cunoaște lideri de centre din țară și încearcă să atragă și alți constănțeni spre cercetășie. Până acum, în grupul de inițiativă s-au înscris cinci adulți și 20 de copii. Urmează alte activități sub ochiul Organizației Naționale Cercetașii României (ONCR), urmând ca, în final, centrul local să fie parafat și primit sub pălăria ONCR.

Un centru de care avem mare nevoie, întrucât lipsa spiritului cercetășesc (bazat pe altruism și dragoste de mediu) din peisajul constănțean se vede și se simte acut, zilnic.