LICEELE constănțene cu promovabilitate ZERO la BAC

1285
4
1 min citire
LICEELE constănțene cu promovabilitate ZERO la BAC - rezultatebac1-1378224619.jpg
Conform unei statistici întocmite de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2013, nouă licee au înregistrat promovabilitate 0%. 
Nu tocmai relevant pentru valoarea cadrelor didactice, această concluzie se bazează pe un număr mic de candidați participanți la această sesiune, motiv pentru care, cu excepția neseriozității crase a elevilor, nu blamăm pe nimeni.
Spre exemplu, Liceul Teoretic "Ovidius" a avut un candidat pe toamnă care nu a luat examenele, ceea ce a situat această unitate în rândul celor nouă. Nu același lucru se poate spune despre cei 21 de candidați respinși de la Liceul Tehnologic Topraisar sau cei 10 elevi de la Liceul Teoretic "Anghel Saligny" din Cernavodă. În rest, câte unul-doi, maxim șase candidați respinși la liceele tehnologice "I.C. Brătianu" din Nicolae Bălcescu, "Jean Dinu" Adamclisi, "Nicolae Dumitrescu" Cumpăna, "Radu Priscu" Dobromir și Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Constanța.
Rămânând tot în domeniul statisticilor, trebuie spus că, din cei 356 de candidați care au promovat sesiunea de toamnă, 270 provin din seria curentă. Cu note între 6 și 6,99 au fost marea majoritate a acestora (229), alți 40 cu note între 7 și 7,99 și unul singur cu o notă între 8 și 8,99.
575 de contestații își așteaptă rezolvarea
Luni, 2 septembrie, în intervalul 12:00-16:00, s-au depus 575 de contestații pentru sesiunea august-septembrie 2013 a examenului de bacalaureat. Cele mai multe contestații, 252, s-au depus pentru disciplina limba și literatura română, 118 la matematică și 118 la biologie și anatomie.
Soluționarea contestațiilor va avea loc și astăzi, iar pe 5 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale.
Reamintim că promovabilitatea la nivelul județului Constanța, în această sesiune de bacalaureat, înainte de contestații, este de 12,25%.

Comentează știrea

Sica
4 septembrie 2013
???

Care sunt liceele cu promo 0??? Eu nu am inteles din articol.

mine pentru tine
4 septembrie 2013
Zero barat

Păi nici nu aveai ce să înțelegi, căci nici Simona Anghel, semnatara articolului n-a înțeles nimic, așa cum nici pe la școala pe care se prezumă că a absolvit-o nu prea a trecut. În concluzie, titlul n-are nicio legătură cu articolul, păsărică mică, iar tu ar trebui să scrii articole la rubrica diverse și nu la cultură-educație, domeniu cu care ești certată ! E grea, a naibii meseria de jurnalist, nu ?

profesor
4 septembrie 2013
arici pogonici

Ramaneti bai prostilor la revistele de giga gen arici pogonici ca prea sunteti batuti in cap ca sa intelegeti un articol de ziar

Răspuns la: Zero barat
Adăugat de : mine pentru tine, 4 septembrie 2013
Păi nici nu aveai ce să înțelegi, căci nici Simona Anghel, semnatara articolului n-a înțeles nimic, așa cum nici pe la școala pe care se...
Alex
4 septembrie 2013
Bac la Ovidius

La Ovidius toți au promovat din sesiunea din vara. Articolul dezinformeaza.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0425 secunde