Liceul "Ioan Cotovu" din Hârșova, păstrător al folclorului românesc
226
Articole de la același autor
Pentru al cincilea an, Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova a organizat Festivalul de folclor "Primăvară dobrogeană", care s-a desfășurat la Casa de Cultură a orașului și la care s-au înscris soliști, grupuri vocale și formații de dansuri din 22 de școli.
În total, 408 copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani din școlile județelor Constanța și Tulcea, coordonați de
42 de cadre didactice, s-au întrecut în obținerea marelui trofeu.
În final, solista Mara Crucianu, de la Școala Gimnazială "Constantin Brâncuși" Medgidia, care a interpretat melodia "Eu sunt fată dobrogeană", a câștigat Trofeul Festivalului "Primăvară dobrogeană".
"Această ediție a festivalului s-a evidențiat nu numai printr-o participare mai numeroasă, dar și prin diversitatea formațiilor și calitatea melodiilor. Îi felicităm atât pe câștigătorii premiilor, cât și pe toți participanții și pe instructorii lor", declara coordonatorul festivalului, prof. Maria Bucșan, director adjunct al Liceului "Ioan Cotovu".

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 11 Iunie 2015
Marţi, 19 Mai 2015
Marţi, 12 Mai 2015
Miercuri, 15 Aprilie 2015
Miercuri, 25 Februarie 2015
Miercuri, 04 Februarie 2015
Luni, 29 Decembrie 2014
Vineri, 12 Decembrie 2014