În sala de festivități a Liceului Teoretic "Ovidius" a avut loc ieri ședința de lucru cu tema "Examenele naționale", la care au participat atât directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Constanța, cât și președinții comitetelor de părinți.
În prima parte s-a discutat despre buna desfășurare a sesiunii de bacalaureat 2011, inspectorul general prof. dr. Aliss Andreescu insistând pe necesitatea cunoașterii cât mai aprofundate a metodologiei pentru a putea fi evitate orice abateri. În acest scop, a dat citire câtorva articole din metodologie care se referă la accesul persoanelor străine în instituții în timpul examinării candidaților, dar și cu privire la cercetarea faptelor ce contravin metodologiei de desfășurare. "Să încercăm să nu ne mai temem de examene. Avem un scop: să fim corecți la examinare!". Motiv pentru care pe fundal, în Power Point, s-a derulat în permanență ȘI articolul 95 cu privire la fraudarea examinării, mai precis la mult trâmbițata mituire a profesorilor examinatori. În acest sens, pe lângă telefonul pus la dispoziție de Ministerul Educației, telefon gratuit, 0800801100, la care cetățenii pot semnala orice neregulă constatată în organizarea și derularea examenului național de bacalaureat, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a alocat între orele 8-18 numărul de telefon 0241 550 111.
Vicepreședintele Comisiei județene de bacalaureat, prof. Margareta Constantin, inspector de specialitate matematică, a ținut să le reamintească tuturor colegilor că probele nu încep, la alegere, într-o zi care convine unității liceale. Și aici s-a referit la faptul că proba D, a competențelor digitale, trebuie să înceapă de astăzi, și nu de marți, 14 iunie, cum greșit și-au ales câteva licee. De asemenea, prof. Constantin, i-a atenționat pe directori că din cauza condițiilor meteo care se anunță nefavorabile ar putea să existe probleme cu conexiunea la internet și de aceea ar fi de preferat să aibă pregătite stick-uri pentru preluarea datelor.