Locuri fără taxă, la universitate, pentru absolvenții liceelor de la țară

308
Locuri fără taxă, la universitate, pentru absolvenții liceelor de la țară - locurifarataxa-1523279562.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Educației Naționale a repartizat, anul acesta, locuri și granturi distincte pentru studii finanțate de la bugetul de stat, special cu următoarele destinații: domenii prioritare de dezvoltare a României, absolvenți ai liceelor situate în mediul rural și locuri destinate formării inițiale a viitoarelor cadre didactice. 


Astfel, au fost alocate, special pentru aceste domenii, 5.000 de locuri în plus față de anul 2017 acelor programe de studii care susțin domeniile prioritare, așa cum sunt ele definite în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 - 2020. De asemenea, în premieră, au fost repartizate locuri finanțate de la bugetul de stat absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți de la licee situate în mediul rural. 


"Toate instituțiile de învățământ superior au obligația transmiterii către Ministerul Educației Naționale, atât a repartizării locurilor pe programe de studiu din domeniile prioritare de dezvoltare a României, cu demonstrarea creșterii numărului de locuri finanțate de la bugetul de stat față de admiterea pentru anul universitar 2017-2018, cât și a listelor nominale cu candidații înmatriculați pe locurile dedicate absolvenților de licee din mediul rural, cu specificarea liceului din care aceștia provin", explică ministrul Educației, Valentin Popa. 


Locurile sau granturile de studii finanțate de la bugetul de stat repartizate, care vor rămâne neocupate după sesiunea septembrie 2018, vor fi comunicate Ministerului Educației Naționale până la data de 15 septembrie 2018, în vederea redistribuirii acestora în sistem. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0231 secunde