Luni, creștin ortodocșii intră în Postul Mare

139
Luni, creștin ortodocșii intră în Postul Mare - post-1424454296.jpg

Articole de la același autor

Luni, 23 februarie, creștinii ortodocși vor intra în Postul Paștelui, cel mai îndelungat și restrictiv din cursul anului. Acesta ține șapte săptămâni.

Perioada reprezintă, în afara postului alimentar, un răgaz de pregătire duhovnicească intensă pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

Postul Mare este cel mai important din întregul an pentru ortodoxie. Este o perioadă de pregătire intensă, prin rugăciune și fapte bune, pentru marea sărbătoare a Paștelui. Credincioșii se supun, în acest răstimp, unui proces de purificare pentru a primi Sfintele Sărbători cât mai curați din punct de vedere sufletesc.

Biserica a păstrat însă perioada de 40 de zile de post, împreună cu Săptămâna Mare, în care postul se intensifică.

După Săptămâna Brânzei, în care creștinii renunță la preparatele făcute din orice fel de carne, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, credincioșii care țin post vor renunța și la brânză, lapte, ouă și pește. Postul înseamnă nu doar abținere de la anumite alimente, ci și îndreptare sufletească prin rugăciune, spovedanie și fapte bune. În Biserica Ortodoxă sunt rânduite, pentru această perioadă, diferite slujbe speciale care le oferă credincioșilor ocazia de a trăi împreună cu Hristos și de a regreta păcatele făcute. Postul alimentar, împreună cu cel spiritual, reprezintă o luptă împotriva diavolului, împotriva slăbiciunilor lumești, ajutându-ne să înviem împreună cu Iisus Hristos.

Postul Mare este încheiat cu Săptămâna Patimilor, perioadă în care creștinii trăiesc împreună cu Iisus Hristos Cina cea de Taină, alături de cei 12 Apostoli, rugăciunea din Grădina Ghetsimani, judecata în fața lui Pilat, jignirile, bătaia și răstignirea pe cruce, urmând ca, în noaptea Învierii, creștinii să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului Înviat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 06 Ianuarie 2015
Stire din Cultură-Educație : De ce îl cinstim  pe Sfântul Ioan
Marţi, 13 Ianuarie 2015
Stire din Cultură-Educație : În acest week-end, o nouă olimpiadă
Pagina a fost generata in 0.5681 secunde