După
aproape o lună de la deschiderea sa în frumoasele săli ale Cazinoului constănțean,
expoziția dedicată regizorului Silviu Purcărete s-a încheiat joi, 11
septembrie, cu un finisaj la care a participat chiar maestrul. Având alături
cei mai apropiați colaboratori ai săi, pe compozitorul Vasile Șirli și
scenograful Dragoș Buhagiar, dar și numeroși admiratori și foști colaboratori
de la malul mării, unde a debutat.
Actrița Adriana Moca a avut inițiativa acestui omagiu expozițional
semnat de artiști vizuali români și internaționali, care surprinde, în cele 55
de lucrări, universul scenic al unuia dintre cei mai importanți regizori de
teatru, recunoscut pe plan internațional pentru viziunea sa inovatoare și
spectacolele montate pe cele mai mari scene ale lumii.
Evenimentul, realizat de Asociația culturală Vizavi, a
încheiat cea de-a patra Stagiune Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2025,
organizată de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean
Constanța.
De altfel, regizorul Silviu Purcărete, împreună cu compozitorul
Vasile Șirli și scenograful Dragoș Buhagiar, a susținut, timp de patru zile, un
workshop care creează premisele pentru montarea unui spectacol la Teatrul de
Stat Constanța, în cursul anului viitor. „Este o trupă care mă interesează
foarte mult. Au fost câteva zile în care să încep să-i cunosc, pentru că n-am
văzut spectacolele de aici. E posibil să facem un spectacol, de-aia am venit să
cunosc trupa, să vedem ce anume s-ar potrivi. Oricum, e o trupă care lucrează
cu regizori importanți, o trupă care are succes, care a fost premiată!", a
declarat reputatul regizor, remarcând cu mare bucurie faptul că teatrul acum
funcționează foarte bine. „În primul rând datorită noii direcții, a domnului Șimșensohn,
care a făcut o treabă extraordinară. Mă bucur că m-a invitat, mă bucur că a
făcut această expoziție", a conchis Silviu Purcărete.
Directorul
Teatrului de Stat Constanța, la final de SEAS
La finalul unui maraton impresionant, pe care l-a
presupus Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului ediția 2025, directorul
Erwin Șimșensohn se declară mulțumit. Cu siguranță, așa cum ne-a obișnuit, va
urma și un bilanț, care avem convingerea că anul acesta va fi impresionant. „Mulțumesc
doamnei Adriana Moca, curatoarea acestei expoziții și conducerii Cazinoului pentru
că am reușit să aducem expoziția la Constanța. De fapt, ceea ce vedeți aici pot
să vă spun că este jumătate din expoziție, care are peste 110 lucrări. Aici
sunt în jur de 50-60 de exponate cu imagini, fotografii din spectacolele sale
celebre. Dar mă bucur enorm că în această perioadă Silviu Purcărete este
prezent la Constanța, alături de compozitorul Vasile Șirli și scenograful Dragoș
Buhagiar, colaboratorii săi de ani de zile, cu care a făcut multe spectacole
împreună. În această perioadă realizează la Constanța un workshop, un atelier
de lucru cu actorii Teatrului de Stat din Constanța. În ideea că anul viitor, când
este un an aniversar și când Teatrul de Stat Constanța împlinește 75 de ani de
la înființare, vom avea în repertoriu un spectacol semnat de Silviu Purcărete",
a transmis directorul Teatrului de Stat.

Mirela
Pană: „Patru ani de facultate în patru zile!”
Ce a adus nou pentru actrița Mirela Pană workshopul
maestrului Silviu Purcărete? Ce s-a întâmplat în astea patru zile? „În opinia
mea, au fost patru ani de facultate în fiecare zi. Câte un an de facultate în
câte o zi. Am pornit de la gând, fără să rostim, am continuat cu echipă. Din
echipă s-a născut situație și din situație s-a născut cuvânt. Și până în a
patra zi n-am rostit prea mult. Dar în a patra zi am trăit această frumoasă
întâlnire în care ne armonizăm fără să stăm o lună jumate să repetăm. S-a creat
starea de avatar. Am început să ne conectăm extrem de repede. Am început să ne
simțim chiar dacă n-am jucat niciodată, chiar dacă nu ne-am întâlnit pe scenă
unii dintre noi. Conexiunea asta și drumul spre creativitate a fost foarte
frumos și foarte generos. În profesia asta trebuie să fii generos dincolo de
tensiuni sau ce mai apare. Generozitatea este cred că cel mai important lucru,
ca să poți face echipă. Pentru că eu consider că într-un spectacol nu un
personaj este important sau nu o partitură care a ieșit, important este spectacolul.
Și cred că asta am învățat de la domnul Purcărete. Că spectacolul este
important, conviețuirea în comunitatea spectacolului și echilibrul. Învățând de
la el să avem măsură, să fim cinstiți și să facem să înțeleagă spectatorul ce
vrem să spunem cu povestea asta cred că este cel mai important lucru pe care
l-am câștigat la această vârstă. Și acum eu cred că pentru mine a fost o lecție
studențească foarte cinstită și foarte corectă. Mulțumesc că s-a întâmplat, mulțumesc
că am existat astea patru zile împreună cu Silviu Purcărete și cu Vasile Șirli,
este foarte important. Va fi un câștig pentru public dacă se va naște un
spectacol, va fi un câștig pentru România. Pentru că sunt convinsă că dacă va
face un spectacol va fi un spectacol foarte bun și este un câștig pentru orașul
nostru care se întoarce la rădăcinile pe care Silviu Purcărete le-a lăsat aici.
Și redescoperim un creator de teatru care vine în acest oraș atât de mixt și de
diferit!", a declarat Mirela Pană.
