Maia Morgenstern, Cristian Măcelaru şi Florin Piersic, printre personalităţile premiate de preşedintele Statului Israel

4057
Maia Morgenstern, Cristian Măcelaru şi Florin Piersic, printre personalităţile premiate de preşedintele Statului Israel - maiamorgensternmesajde1decembrie-1694452884.jpg

Articole de la același autor

Actriţa Maia Morgenstern, managerul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu, şi actorul Florin Piersic se numără printre personalităţile premiate în cadrul unei ceremonii desfăşurate, luni după-amiază, la reşedinţa Ambasadorului Statului Israel în România.


În semn de înaltă preţuire pentru contribuţia extraordinară la consolidarea relaţiilor culturale dintre România şi Israel, preşedintele Statului Israel, Isaac Herzog, le aduce un omagiu Maiei Morgenstern, ca şi lui Constantin Chiriac, Radu Mihăileanu, Cristian Măcelaru şi Florin Piersic, recunoscându-le meritele deosebite pentru activităţile culturale remarcabile desfăşurate de-a lungul carierei.


Regizorul Radu Mihăileanu şi dirijorul Cristian Măcelaru nu au fost prezenţi la eveniment, ultimul fiind reprezentat de directorul ARTEXIM, Cristina Uruc.
Ambasadorul Statului Israel în România, Reuven Azar, care a înmânat celor trei personalităţi artistice distincţiile semnate de către preşedintele Statului Israel, a afirmat că evenimentul reprezintă o sărbătorire a relaţiilor culturale dintre Israel şi România.


“Avem artişti foarte importanţi din România, care au jucat un rol foarte special în această relaţie. Aceasta este o relaţie între oameni. Preşedintele Herzog a ales să premieze aceşti artişti, iar eu sunt onorat să transmit decizia sa. România este o ţară foarte deschisă şi foarte aproape de Israel, pentru că noi avem un milion de oameni care au rădăcini româneşti. Şi mentalitatea noastră este foarte apropiată. Şi de aceea este foarte important să dezvoltăm şi mai departe legăturile noastre din domeniile academice, ale artelor sau relaţiile economice”, a declarat diplomatul israelian, pentru Agerpres.


La ceremonie au fost prezenţi şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, şi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.


„Aş dori să salut demersul preşedintelui Israelului, prin domnul ambasador, de a aduce o recunoştinţă unor oameni care au marcat parte din devenirea noastră culturală. Ce s-a întâmplat astăzi la Ambasada Israelului aş vrea să continue. Relaţiile României cu alte state, prin intermediul oamenilor de cultură, au depăşit de foarte multe ori relaţiile diplomatice consacrate", a declarat ministrul Raluca Turcan, la finalul evenimentului.


Maestrul Florin Piersic s-a declarat îndrăgostit de Israel şi a rememorat numeroasele turnee pe care le-a întreprins în Ţara Sfântă, iar actriţa Maia Morgenstern a calificat drept important evenimentul, în perioada în care comunitatea pe care o reprezintă se pregăteşte de Noul An Evreiesc (15, 16 septembrie).


"Cu drag, cu mândrie, cu sufletul plin am primit acest premiu, alături de mari, mari personalităţi ale culturii româneşti", a declarat actriţa Maia Morgenstern.
La ceremonie au participat şi alţi reprezentanţi ai lumii culturale româneşti, alături de numeroşi membrii ai comunităţii evreieşti din România. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Decembrie 2019
Stire din Actual : Guvernul britanic, gafă "regală"
Pagina a fost generata in 0.3722 secunde