Mâine, Sfântul Apostol Filip și începutul Postului

299
Mâine, Sfântul Apostol Filip și începutul Postului - sfapfilip-1352738812.jpg
Mâine, cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii "Sfântul Apostol Filip", Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, începând cu ora 8:30. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Teodosie va citi rugăciunea pentru începutul Postului Nașterii Domnului. 

Înființată în anul 2005, mănăstirea Sfântul Apostol Filip a fost ridicată la aproximativ un kilometru de cetatea unde au fost descoperite moaștele Sfinților de la Adamclisi. 


Sfintele moaște au fost descoperite în urmă cu mai bine de 30 de ani, într-o criptă secretă, sub cea mai importantă basilică din cetatea Tropaeum Traiani. În anul 2006, sfintele relicve au fost aduse de la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române în Dobrogea, la mănăstirea Sfântul Andrei, iar în anul 2007, au fost depuse la mănăstirea Sfântul Apostol Filip.

Originar din Betsaida Galileii, Sf. Ap. Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. După Cincizecime, a îndurat mari sufe-rințe și ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne. După tradiție, a fost ucis în cetatea Ierapole, prin crucificare cu capul în jos. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2005 secunde