Mergi în pelerinaj la Iași, la Sărbătoarea Sfintei Parascheva? Informații de ULTIMĂ ORĂ

373
Mergi în pelerinaj la Iași, la Sărbătoarea Sfintei Parascheva? Informații de ULTIMĂ ORĂ - pelerinaj-1570003331.jpg

Articole de la același autor

Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului domn Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care vin să se închine pelerini de prin toate colțurile țării și chiar de peste hotare.

A devenit o tradiție ca, prilejuit de sărbătoarea din 14 octombrie, Iașul să se bucure și de prezența altor sfinte moaște sau a unor relicve sfinte. Anul acesta, pelerinii vor putea să-și arate evlavia față de Dumnezeu cinstind atât sfintele moaște adăpostite de Catedrala Mitropolitană din Iași, cât și mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei - făcătorul de minuni, ce va fi adusă din insula Corfu (Grecia).

În data de 14 octombrie 2019, ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

XX

Iată programul Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, transmis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor.

Vineri, 11 octombrie 2019:

- Ora 6.30 - Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din fața Căminului preoțesc "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" pentru închinare.

- Orele 7.00-11.30 - Sfințirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane), Utrenia și Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 17.00-18.00 - Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 18.00 - prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei (Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan).

- Orele 20.00 - 00.00 - Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Sâmbătă, 12 octombrie 2019:

- Orele 7.00 - 12.00 - Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 17.00 - 18.00 - Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 19.00 - 20.30 - Pelerinajul "Calea Sfinților" - Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

- Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere - Vecernia, Litia și Utrenia Învierii, combinată cu a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Spiridon (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie 2019:

- Orele 7.00 - 12.00 - Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 9.00 - 12.00 - Sfințirea bisericii "Sfântul Apostol Toma" din cartierul Alexandru cel Bun (Iași).

- Orele 17.00 - 18.00 - Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

- Ora 18.00 - sfințirea așezământului social-caritabil "Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv" de la Mânăstirea Hadâmbu (județul Iași).

- Ora 19.00 - Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 20.00 - 00.00 - Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ierarh Spiridon - Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 00.00 - 02.00 - Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie 2019:

- Orele 7.00 - 9.00 - Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 9.30 - 13.00 - Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt).

- Ora 17.00 - 18.00 - Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 20.00 - 00.00 - Slujba de priveghere a Sfântului Ierarh Spiridon combinată cu a zilei - Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

- Orele 18.30 - Concert dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva susținut de Corul academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii din Iași condus de maestrul Doru Petru Morariu (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 15 octombrie 2019:

- Orele 7.00 - 12.00 - Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Ceasurile și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5534 secunde