Considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în
fiecare an de Paşte la Ierusalim, Lumina Sfântă va veni în România sâmbătă
seara după ora 18:30, cu un avion care vine de la Tel Aviv.
Arhimandritul Teofil va aduce candela până pe Dealul
Patriarhiei, în jurul orei 19.00, unde va fi primit de Patriarhul Daniel.
Aceasta este considerată un miracol al ortodoxiei care
are loc în fiecare an de Paște la Ierusalim, când în timpul Vecerniei Mari din
Sâmbăta Mare, care are loc între orele 12:30 și 14:30.
La Sfântul Mormânt se aprinde un foc care coboară din
cer, iar în fiecare an se manifestă diferit și în primele minute nu arde.
Slujba de Înviere începe în bisericile din România, în
fiecare an, aproape de miezul nopții, la 23:45.
Potrivit tradiției, se sting toate luminile, iar preoții
ies cu o lumânare aprinsă și ia candelă de la Sfânta Cruce, după care spun de
trei ori "Veniți de primiți lumină!". Toți credincioșii iau lumina de
la preot și ies afară în fața bisericii, unde pe o masă sunt așezate Sfânta
Evanghelie, Sfânta Cruce și două sfeșnice cu lumânări aprinse. Slujba începe
afară cu citirea evangheliei învierii (Matei XXVIII, 1-16).
Preotul dă binecuvântarea pentru începutul
utreniei „Slavă Sfintei și celei de o ființă și de viață făcătoarei și nedespărțitei
Treimi, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor", și toți cei prezenți
cântă împreună cu preotul: „Hristos a
înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață
dăruindu-le" (de trei ori). Preotul rostește apoi stihurile Paștilor, apoi
ectenia mare, după care oamenii revin în biserică unde se continuă cu slujba
utreniei și cu liturghia.