Misterioasa istorie a clădirii înălțate la Constanța pentru regina Elisabeta

1202

Articole de la același autor

"Cuibul reginei", situat în inima portului, este o clădire cochetă construită în 1911 de Anghel Saligny și de echipa sa de ingineri. Proiectată de nimeni altul decât marele arhitect Victor Ștefănescu, Pavilionul reginei adăpostește astăzi Muzeul Portului.

Amplasat aproape de terminalul de pasageri, la circa un kilometru de la intrarea în port, "Cuibul reginei" a fost ridicat în semn de omagiu pentru familia regală. Constructorii portuari au ridicat clădirea în anii 1909 - 1910, iar imobilul s-a numit Pavilionul Regal.

"Era o construcție din lemn, cu o terasă acoperită cu o prelată, mai mult decât modestă, amplasată pe un picior din piatră și beton, susținută de console metalice", ne declară custodele George Varsami. De o simplitate izbitoare, clădirea mică și elegantă te cucerește imediat. Încă de la început, regina și-a dorit un colț de rai modest, unde să-și petreacă verile și să admire marea în liniște. Este proiectată pe două nivele, iar camerele de dimensiuni mici conțin fotografii aparținând familiei regale, piese de mobilier, planuri ale arhitectului Anghel Saligny, obiecte decorative, dar și documente vechi ce au aparținut regilor. Abandonat și incendiat după moartea reginei Elisabeta, imobilul a fost ulterior reconstruit. Muzeul Portului și-a deschis porțile în 1996 în locul iubit atât de mult de regină.

Iubitorii de istorie pot admira expoziția permanentă organizată în ordine cronologică, din antichitate și până în vremuri contemporane, ce reflectă istoria portu-lui, ne-a declarat custodele Varsami. De asemenea, pot fi admirate imagini de epocă sau planuri de construcție. Dacă prima sală este dedicată istoriei antice și medievale, în următoarea încăpere sunt prezentate începuturile istoriei moderne ale portului, cu diferitele planuri, schițate de arhitecți români și străini. Regina obișnuia, la parterul clădirii, să-și primească oaspeții printre care și ziariștii vremii.

Criticul de artă Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, descrie clădirea în volumul său "Constanța 1878 - 1928" drept "o construcție unică, diafană și poetică, misterioasă și de neuitat (...) Regele îi făcuse imensa plăcere de a pune să se clădească pentru ea, pe dig, între intrarea în port și far, un mic pavilion, care se compunea din patru camere și un salon mare, înconjurat de două părți de ferestre. Acestea rămâneau mereu deschise și vântul năvălea în cameră, de te credeai pe coverta unui vapor. O terasă înconjura tot pavilionul, care domina de o parte portul, iar de cealaltă marea, dincolo de dig. Sub pavilion se găsea micul corp de gardă pentru soldați, căci regina dormea singură în acel pavilion, cu o camerieră, păzită de dragii ei marinari. Regele și suitele locuiau în oraș, în clădirea palatului Administrativ, aproape de gară. (…) Ziua și-o petrecea în jilțul său confortabil lucrând la dantela favorită … pe când o doamnă din anturaj îi făcea lectură, ori talentatul secretar particular Dall Orso cânta la pianul din colț un preludiu de Bach".

Regina Elisabeta aduna în juru-i mulți dintre locuitorii orașului, fără să-i pese de rangul lor social. De asemenea, obișnuia să le transmită marinarilor de pe terasa clădirii "drum bun" sau "bine ați venit". De-a lungul vremii, pavilionul a fost vizitat de delegați reprezentând diverse țări, oficialități, iar în 1998 însuși Regele Mihai a vizitat muzeul, retrăind clipele frumoase din copilărie.

Astăzi Muzeul este deschis de luni până vineri și poate fi vizitat între orele 10-17. Intrarea este liberă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3748 secunde