Moaștele Sf. Matrona din Moscova au ajuns la Constanța

440
Moaștele Sf. Matrona din Moscova au ajuns la Constanța - moaste-1580164689.jpg

Articole de la același autor

Zilele trecute, au ajuns la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, direct de la Moscova, icoana și moaștele Sf. Matrona din Moscova. Acestea rămân până miercuri când merg la biserica "Sfinții Trei Ierarhi" din localitatea Sibioara, la Vecernie, apoi joi dimineața poposesc la biserica "Sfinții Trei Ierarhi" din Constanța.


Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ținutul rusesc Tula. Din naștere a fost lipsită de vedere, iar copiii adesea o batjocoreau. Locuia în apropierea bisericii satului și mergea la toate slujbele. Pe când avea 17 ani, Sfânta Matrona nu a mai putut merge. Din acea clipă, ea a stat tot restul vieții mai mult întinsă pe pat, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, postul și mângâierea celor care îi treceau pragul, veniți pentru a primi izbăvire de necazuri și vindecare de boli. Apoi, în data de 2 mai 1952, s-a mutat la Domnul, iar în ziua de 8 martie 1998, au fost descoperite moaștele sale nestricate, răspândind bună mireasmă, care au fost așezate în mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" din Moscova.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4592 secunde