Modificări la admiterea elevilor rromi în liceu. Absolvenții ucraineni și olimpicii, înscriși peste efective

693

Articole de la același autor

În timp ce discuțiile pe marginea celor 9.000 de amendamente rezultate la finalul dezbaterilor publice ale proiectelor legii „România Educată” sunt din ce în ce mai aprinse, iată că am intrat, pe surse, în posesia mai multor documente (ordine în format draft) legate de organizarea admiterii în liceu, de anul viitor, precum și privitoare la Bacalaureat.

În linii mari, ambele examene naționale nu cunosc modificări substanțiale în anul 2023, și ne referim aici în special la Bacalaureat.

Referindu-ne, însă, la modificările preconizate pentru admiterea în liceu, în draftul Ordinului se prevede, la art. 2 alin. 9, o precizare expresă pentru elevii de etnie rromă, care se știe că au un statut privilegiat.

Dacă până acum orice președinte al unei organizații civice, culturale sau politice a rromilor, legal constituită, putea atesta apartenența elevului la etnie, iar acesta era repartizat pe locurile speciale, mai nou, „recomandările scrise vizând apartenența la etnia rromă se pot elibera doar de către organizațiile care au încheiat un protocol de colaborare cu inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București sau care au prevăzută în statut posibilitatea de a elibera recomandări privind apartenența la etnia rromă”.

O altă modificare prevăzută la admiterea în liceu precizează că „elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023-2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi”.

Cetățenii ucraineni cu statut de elevi pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023-2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi. Procedura de înscriere în clasa a IX-a a acestor candidați, precum și lista privind corespondența specificului olimpiadei naționale/ competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea elevilor menționați se aprobă prin ordin al ministrului Educației, până la data de 17 februarie 2023.

Calendar Evaluare Națională 2023

Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023, debutează pe 6 iunie 2023 cu înscrierea la Evaluarea Națională, care se încheie pe 9 iunie 2023, odată cu încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a.

19 iunie 2023 Limba și literatura română - probă scrisă

21 iunie 2023 Matematica - probă scrisă

22 iunie 2023 Limba și literatura maternă - probă scrisă

28 iunie 2023 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie 2023 (ora 16:00 - ora 19:00) - 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor

29 iunie – 4 iulie 2023 Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2023 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

19 iulie 2023 este data prevăzută pentru repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024.



Calendar Bacalaureat 2023

Sesiunea iunie - iulie 2023

29 mai - 2 iunie 2023 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

2 iunie 2023 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

12 - 14 iunie 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

14 - 15 iunie 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

14 - 16 iunie 2023 Evaluarea competențelor digitale - proba D

19 - 21 iunie 2023 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

26 iunie 2023 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

27 iunie 2023 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

28 iunie 2023 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

29 iunie 2023 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

3 iulie 2023 Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 - 18,00

4 - 6 iulie 2023 Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2023 Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august 2023

17 - 24 iulie 2023 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

7 - 8 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

8 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

9 august 2023 Evaluarea competențelor digitale - proba D

10 - 11 august 2023 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C

16 august 2023 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

17 august 2023 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

18 august 2023 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

21 august 2023 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

25 august 2023 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 - 18,00)

26 - 28 august 2023 Rezolvarea contestațiilor

29 august 2023 Afișarea rezultatelor finale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4649 secunde