"Ne confruntăm cu o gravă subfinanțare și cu deteriorarea onoarei profesorului"

Dincolo de prestigiul incontestabil de care se bucură la nivel național și internațional, Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța se confruntă și cu probleme. Dar care provin din aplicarea unor norme pripit elaborate din nevoia de a marca un "teritoriu" politic. Despre toate acestea am stat de vorbă cu directorul Colegiului, prof.dr. Vasile Nicoară.

- Anul trecut nu ați avut ca-mere de filmat la bacalaureat.

- Și nici nu consider că au fost viciate rezultatele pentru că nu le-am avut. Dacă din 800 de elevi, câte 200 pe promoție absolvenți, am 600 de premiați la olimpiade la faza județeană, iar 100 ajung la concursuri naționale printre primii din România, atunci ce să spun, că nu meritau să ia Bacalaureatul? Consider însă că asta ține de onoare. Și a cadrului didactic și a elevului, care s-a deteriorat, recunosc, și într-o parte și-n alta. Pentru opinia publică și pentru obiectivitate consider că trebuie să rămână camerele de filmat. Vom avea vreo 400 de elevi în 18 săli, întrucât vin și absolvenții de la Liceul Teoretic "Traian".

- Și cu onoarea profesorului cum rămâne?

- Ca tot ce a existat în ultimii ani, în care libertatea a fost la nivelul individului să decidă asupra ei, s-a deteriorat. Și nu zic că numai scăderea salariilor și distincția publică nu mai e ca odinioară pentru profesor. Societatea a devenit mai delăsătoare și mai aplecată spre pertractări. Însă au fost situații la examene pe care nu le-aș mai dori niciodată. Când profesorii stăteau de pază să nu vină șeful comisiei să-i prindă pe elevi copiind. Nu le-am avut în liceul nostru, pentru că nu puteam să fiu aici în comisie. Într-una din aceste situații am făcut ulcer și am fost, în timpul examenului, dus la spital. Era o durere interioară când eu vedeam, ca vicepreședinte de comisie, cum erau aliniate doamne la uși care, când mă vedeau că apar, intrau repede în clasă. Chiar așa, eu sunt balaur? Există tentația nu a fraudării, ci a ajutorului binevoitor, a atitudinii motivate financiar. Trebuie mai multă onoare și mai puțin text de lege. Pentru că legi producem tot mai mult și cu efecte tot mai puține, iar onoarea e tot mai scăzută.

- Ce părere aveți despre modificarea ciclurilor în învățământul românesc?

- Mi-am însușit și eu din lecturi, de la Spiru Haret, care spunea că cea mai bună școală este aceea în care nu se schimbă nimic. În sensul că dacă încep cu un copil ciclul de învățământ trebuie să mă duc cu lucrurile clare până la sfârșit. Ca-ntr-un joc: nu trebuie să-i schimb regulamentul la jumătatea perioadei de desfășurare, iar noile reguli să contrazică tot ce era înainte. Noi, românii, avem un sistem consacrat, cu cele trei cicluri de patru ani, care sigur au un defect față de perioada actuală. Că ciclul liceal nu poate fi obligatoriu până la clasa a XII-a, ci doar până la clasa a X-a. Dar dacă schimbăm un model nu trebuie s-o facem pentru că așa îmi place mie și vreau să fiu diferit de ce a făcut celălalt, ci în urma unei serioase analize: câte săli de clasă am, câte scaune, câți profesori, câte materiale didactice, câtă lume mut dintr-o parte în alta și cu ce consecințe.

- Cum se gestionează descen-tralizat un colos cum este Colegiul Național "Mircea"?

- Principiul enunțat de Legea educației nr. 1/2011 a fost că banul va urma elevul și în consecință principiul acesta ar genera un spor de calitate. În sine, este stopat prin existența Legii salarizării unice. Eu nu pot să dau 1 leu în plus Liceului "Mircea" că are mai mulți elevi decât efectivul necesar, cum nu pot să tai de la școala care are pe jumătate efectivul de la "Mircea". Pentru că există Legea salarizării unice. Nu se produce nici un fel de concurență prin aceasta.

La partea materială, situația e mai dificilă. Legea a apărut în luna ianuarie 2011, iar metodologia care prevede finanțarea cheltuielilor în învățământ a apărut în luna decembrie 2011. Revine otova, la un nivel egalitarist, pe cap de elev, o sumă care este insuficientă unei clădiri la cote de dimensiuni reduse, d-apoi la o clădire cum este cea a Liceului "Mircea", care e făcută după alte norme în perioada interbelică.

Suma alocată în ceea ce ne privește este de cam 30% din cât era necesar. Așteptăm rectificarea de buget pentru că deja suntem datori. Ne-am achitat parțial cheltuielile materiale către furnizorii de căldură, apă, curent, gunoi, canal pe ianuarie și parțial pe februarie și am finalizat banii trimestrului I. Ne confruntăm cu o gravă subfinanțare a cheltuielilor și într-o astfel de situație se află aproape toate școlile.

Procesul de trecere de la o gestionare centralizată, la nivelul orașului, la o gestionare individuală a creat probleme diverse. De la unele de birocrație până la unele de procedură. Dar în ce ne privește, era mai utilă, pentru interesul de a face școală, situația centralizată. Pentru că un fond alocat central la începutul anului poate fi dirijat spre acele necesități care au prioritate, cum ar fi o avarie, o lucrare mai scumpă într-o anumită școală. Apoi achiziția unor servicii poate fi negociată mai favorabil în momentul în care cumpăr pentru școala mea sau pentru 50 de școli.

- Să înțeleg că nu prea agreați nimic din această nouă lege?

- Nu legea în sine n-o agreez. Sunt și lucruri bune pe care le-am susținut în Alianța Colegiilor Centenare. De exemplu, o mai mare autonomie a școlii în decizia de selectare a profesorilor. E cam nepopulară în rândul profesorilor chestiunea aceasta, dar pentru liceul nostru consider că este mai bună, întrucât am posibilitatea să selectez și văzând în clasă cum se comportă omul.

O altă prevedere salutară este aceea a admiterii la liceu, unde se ține cont și de nivelul de instruire, de exigențele și particularitățile școlii. Ceea ce legea aduce, o parte din evaluare, 30% aparținând școlii.

Sigur că nu pot emite judecăți de valoare valabile pentru tot sistemul, dar analizez din perspectiva locului meu de muncă. Sunt de exemplu mâhnit, ca om al școlii, când aud că se mai desființează o școală și mă întreb cum de 100-200 de ani încoace de la Cuza s-a luptat țara asta să înființeze câte o școală și acum aud că se desființează. Totuși o școliță cât de mică pentru o localitate rurală înseamnă aer pentru civilizația din localitatea respectivă.