"Necenzurat!", despre droguri și alcool, cu liceeni de la "Lucian Blaga"

Marţi, 26 Martie 2019, 00:34
309
Elevii Liceului Teoretic "Lucian Blaga" Constanța vor avea posibilitatea, în următoarele luni, să afle despre pericolul drogurilor și al consumului de alcool. Ei vor putea să vorbească cu specialiști, să își împărtășească din experiențe și chiar să se sfătuiască cu ei. Este vorba despre un proiect amplu, pe care unitatea de învățământ constănțeană, îl va implementa în perioada martie - iunie 2019.


Intitulat "Necenzurat", proiectul național de prevenire a consumului de tutun, alcool și droguri în rândul adolescenților cu vârste între 12 și 14 ani, ,,Necenzurat" este inițiat de Agenția Națională Antidrog în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța și Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța.


Proiectul pune accent pe formarea abilităților sociale ale elevilor, implică profesorii și părinții, folosește metode interactive, având la bază studii care dovedesc eficiența acestui tip de intervenții. Cele 12 activități care se vor desfășura cu elevii au ca obiectiv crearea unui mediu securizant în clasă, stimularea și eficientizarea comunicării în grupul de elevi, dobândirea de cunoștințe corecte despre droguri și formarea unor abilități de viață, necesare luării unor decizii informate, corecte și responsabile în legătură cu consumul de tutun alcool și droguri.


"În plus, pe lângă activitățile destinate elevilor, acest proiect are și un modul adresat părinților, deosebit de util în realizarea unui parteneriat activ și eficient între școală și familie, în educația antidrog a copiilor", explică directorul liceului, prof. Iuliana Linea. 




Pagina a fost generata in 0.1581 secunde