La finele lunii februarie, când într-o conferință de presă primarul Radu Mazăre anunța că nu va mai oferi cele aproximativ 700 de burse elevilor constănțeni, Inspectoratul Școlar Județean Constanța mai spera că este vorba de o omisiune ce urma a fi reparată printr-o rectificare de buget. Din păcate, speranța s-a spulberat odată cu precizarea primită din partea Ministerului Educației: "Spre deosebire de bursele alocate studenților, pentru care bugetul este asigurat de Ministerul Educației, bursele acordate elevilor din învățământul preuniversitar (merit, studiu și ajutor social) provin din bugetele locale, având ca surse de finanțare cotele defalcate din impozitul pe venit, sume de echilibrare primite de la bugetul de stat și veniturile proprii ale Consiliilor locale. În privința acestor burse MECTS are ca sarcină legală instituirea criteriilor de acordare. Pentru a intra în posesia burselor, elevii depun dosarele la școlile în care studiază, urmând ca după centralizarea și verificarea legalității documentelor și a solicitărilor, școlile să trimită datele finale inspectoratelor școlare județene, iar acesta la rândul său, consiliilor locale. Acestea din urmă decid cuantumul burselor în funcție de bugetul disponibil. Luând în considerare această situație, MECTS informează opinia publică despre faptul că solicită Consiliilor locale să identifice căile prin care să pună în aplicare dispozițiile Legii învățământului nr. 84/1995".
În județul Constanța, în semestrul I au fost acordate 11.500 de burse de acest gen, iar pe data de 12 martie ISJ finalizează situația acordării acestora.
Întrebat, ieri, după ședința de Consiliu Local în legătură cu posibilitatea ca totuși bursele să fie plătite din bugetul local, Mazăre a declarat: "Dacă nu ne lasă bani (Ministerul de Finanțe – n.r.), o să decidem în Consiliu Local, mai reducem niște cheltuieli și dăm bursele copiilor. Nu mai dăm pachete bătrânilor de opt ori pe an, dăm de patru sau de două ori. Nu mai asfaltăm cât aveam de asfaltat, luăm bani de la asfalt, un milion și ceva de euro, cât sunt bursele și dăm copiilor și îi mulțumim domnului Boc".
Surse din cadrul Trezoreriei Constanța ne-au explicat că finanțarea învățământului provine din două surse: una de bază, care cuprinde salariile și cheltuielile materiale, și o altă sursă, complementară, exclusiv din bugetele locale. La capitolul cheltuieli materiale figurau din 1995 și până anul acesta "obiecte de inventar și burse". Au rămas "obiectele de inventar", așa încât Trezoreria nu mai are voie să dea și bani de burse. Totuși, am aflat că NUMAI DACĂ VREA Consiliul Local, din fondurile destinate capitolului ce cuprinde cheltuielile cu creșele, evidența populației, obiecte de inventar și susținerea persoanelor cu handicap, fără prea mari inginerii financiare, se pot acorda și bursele.
Cât privește solicitudinea întâiului stătător al urbei la apelurile părinților constănțeni disperați că se comasează școli, atitudinea este departe de a-i face cinste: "Faptul că se închid anumite școli din lipsa finanțării Primăriei este o minciună sfruntată și inspectorul șef, madam nu știu cum o cheamă, este o mincinoasă nesimțită, pentru că noi nu închidem nici școli, nici grădinițe".
Asupra acestui subiect vom reveni după o documentare amănunțită.