O nouă propunere pentru Bacalaureat

72
O nouă propunere pentru Bacalaureat - remuspricopie-1377501812.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Educației Naționale ia în calcul posibilitatea ca elevii care se prezintă la examenul de Bacalaureat să fie înregistrați, de anul viitor, și audio, a anunțat duminică ministrul Remus Pricopie.

"În timp ce lucram la draftul pentru metodologia de anul viitor, s-a discutat despre posibilitatea de a avea și înregistrare audio din sală. Încă nu am luat o decizie, o să vedem până la sfârșitul acestei săptămâni, pentru că prima problemă pe care trebuie să ți-o pui în momentul în care introduci o măsură este să vezi în ce măsură de fapt poți să o și implementezi.

Eu nu cred că este atât de complicat, vom decide dacă vom face sau nu. Dar am insistat foarte mult ca înregistrările video să existe, să fie bine încadrată sala, nu doar un unghi din sală, pe de o parte, pe de altă parte să existe monitorizare în timp real din partea fiecărui centru și să existe conservarea acelei înregistrări pentru eventualitatea în care avem vreo sesizare în raport cu o anumită sală", a precizat ministrul Remus Pricopie, într-o conferință de presă.

El a amintit că a atras atenția inspectorilor generali să ia din timp toate măsurile necesare pentru a nu exista surprize din partea furnizorilor de curent electric în timpul examenelor și, de asemenea, le-a spus că în cazul în care întâlnesc vreo încercare de fraudare să anunțe ministerul și poliția locală.

"Am mai atras atenția inspectorilor școlari generali să ia legătura cu furnizorii de energie electrică, și asta am făcut-o din timp, astăzi am revenit asupra subiectului, să nu avem surpriza că se întrerupe curentul electric sau încep lucrări pe mai știu eu ce rețea exact în perioada în care noi, de fapt, trebuie să ne ocupăm de examenul de Bacalaureat. Sper să nu avem surprize și dacă vom avea vom interveni fără niciun fel de ezitare. Le-am spus inspectorilor să nu aibă vreo emoție dacă întâlnesc vreo situație de fraudă. Primul lucru pe care-l fac este să anunțe ministrul Educației, al doilea lucru - anunță poliția locală", a arătat ministrul Educației.

Remus Pricopie a mai spus că problema la examene nu este metodologia, ci faptul că aceasta nu este respectată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 August 2013
Stire din Cultură-Educație : BACALAUREAT 2013/  Încep probele grele
Pagina a fost generata in 0.646 secunde