O raită prin Balcicul românesc

Pentru o scurtă perioadă de timp, în istorie, Balcicul a reprezentat capitala estivală a culturii românești. Totul se datorează unei personalități a istoriei și culturii universale.

Născută în Malta, fiică a amiralului Alfred de Coburg-Saxa și nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, Regina Maria a României a marcat cultura română în mod fundamental. În 1924, într-o vizită pe care o făcea în Dobrogea de Sud, și-a întrerupt călătoria, oprindu-se pentru un scurt popas la jumătatea distanței dintre Capul Kaliakra și Ecrene. Aici, avea să descopere, între stâncile calcaroase ale Balcicului, o oază de verdeață și liniște care i-a fermecat inima pentru totdeauna.
Așa a început totul. Regina, influențată de pictorul Alexandru Szatmari, s-a instalat în acest mic paradis construind o vilă pe malul mării, o capelă, "Stella maris", și o grădină. Iar oamenii locului au botezat-o "Sultana". Faima stabilirii ei la Balcic a înflăcărat imaginația oamenilor de cultură români, curioși să vadă ce a determinat această mutare estivală. Sat sărac la acea vreme, fără cale ferată, port sau școală, Balcicul era izolat, legat de București prin stepa dobrogeană de un drum prăfos de câteva zile, cu hanuri unde trebuia să înnoptezi.

Sursă de inspirație pentru pictori
La început, au apărut pictorii. Relieful muntos ce da buzna în mare, casele albe, minaretele, dealurile albe de calcar, portul colorat al turcoaicelor, lumina magică a soarelui ce se schimba în funcție de perioada din timpul zilei schimbând culorile și nuanțele de la verdele mării la albul clădirilor și roșul acoperișurilor au avut darul unor revelații precum cea a geologului Munteanu Murgoci, care i-a dat denumirea "Coasta de Argint".
Artiștii umpleau cafenelele, luând obiceiul locului de a sta la umbră savurând o cafea cu dulceață sau de a sorbi pe-ndelete o bragă, la umbra smochinilor. Drept dovadă stă cafeneaua lui Mamut, care ai crede că apare pe pânzele tuturor pictorilor vremii. Nicolae Tonitza, Lucian Grigorescu, Vasile Popescu, Nicolae Dărăscu au imortalizat-o din toate unghiurile. Le era tare dragă de vreme ce aici se pierdeau în timp, la taifasuri. Locuiau pe-atunci în gazdă la localnici, fără să deplângă lipsa de confort: savurau colțul uitat de lume și viața patriarhală.
Istoricul de artă Adrian Silvan-Ionescu observa că Balcicul a ținut loc de sud al Franței pentru pictorii români, deschizându-le un capitol de impresionism în cariera lor. Dărăscu, Steriadi, Ghiața, Tonitza, Theodorescu-Sion, Petrașcu, Ipolit Strâmbu, Kimon Loghi, dar și Lucian Grigorescu și Theodor Pallady au descris în imagini unice Balcicul estival. Multe dintre aceste picturi pot fi admirate pe pereții Muzeului "Dinu și Sevasta Vintilă" din comuna constănțeană Topalu.

"Școala de la Marea Neagră"
Impresionat de această pleiadă de artiști fermecați de sudul Dobrogei, marele critic de artă francez Henri Focillon numește întregul curent cultural născut pe malul mării la Balcic, "Școala de la Marea Neagră". După pictori, atrași de faima locului, au început să sosească la Balcic și scriitorii. Poeții si prozatorii animau cu discuțiile lor cafenelele. Încetul cu încetul, în câțiva ani, întreaga viață culturală a României se muta, pentru câteva luni, pe coasta aceasta strălucitoare a Mării Negre. În 1927, Octavian Mosescu, directorul gimnaziului din Balcic, înființează aici o universitate, "Coasta de Argint", și revista universității editată în română, bulgară și turcă, după cum povestește Balcica Maciuca, fiica acestuia, în romanul ei de memorialistică. Nici scriitorii nu au lipsit din peisaj. Camil Petrescu, Gala Galaction, Mateiu Caragiale, Mihail Sebastian, Ion Pillat, Emanoil Bucuța, Agatha Bacovia, Oscar Walter Cisek și constănțeanca Cella Serghi. Pentru scrierile despre Balcic s-a deschis aici și "Librăria Mării". Efervescența aceasta culturală a dus și la crearea primului muzeu al Dobrogei.
Regizoarea Marioara Voiculescu era în vacanță, la Balcic, chiar în timpul retrocedării lui.
"S-a golit frumosul, minunatul nostru Balcic", scria ea în jurnal pe 19 august 1940. "În locul veseliei de altădat, s-a așternut azi un văl negru. Ai impresia că te afli în casa unui om mort, o oră după ce a fost dus la cimitir. Românii pleacă unul câte unul și zilnic ne regăsim mai puțini la restaurant. Unul câte unul au plecat cu jalea în suflet. Minunatele vile, clădite cu atâta tandrețe, sunt zăvorite și cu obloanele bine închise.(…) De la fereastra mea scriu aceste rânduri, încercând să-mi iau adio de la Balcic".