Panică în rândul educatorilor și învățătorilor constănțeni

973
4
Panică în rândul educatorilor și învățătorilor constănțeni - 15septembrie1-1358263208.jpg
Ieri, o nouă controversată știre din educație a făcut înconjurul României. La finele anului trecut, fostul ministru Eca-terina Andronescu a dat urmă-toarea ordonanță de urgență: "educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățământ au dreptul să își continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv învățământul primar pe care le ocupa, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".

La prima vedere, poate părea o ofensă la adresa cadrelor didactice cu vechime în sistem, care sunt trimise înapoi în băncile facultă-ților, pe care nu le-au urmat la vremea potrivită. Ulterior, fostul ministru justifică această hotărâre prin faptul că legea dată de Daniel Funeriu (așadar tot la el se ajunge!) nu cuprinde funcțiile didactice de educatori și învățători și nu ar mai fi avut cum să-i salarizeze.

Va să zică noua măsură obligă peste 22.000 de cadre didactice din învățământul preșcolar și primar să facă o facultate dacă vor să își păstreze postul.

"În Uniunea Europeană nici nu poți să predai fără studii superioare"

Având o îndelungată și recu-noscută experiență pedagogică, dar mai ales în calitatea sa de președinte al Asociației Învățătorilor și Institutorilor constănțeni, am întrebat-o pe prof. Ecaterina Rupesac cum consideră această nouă cerință.

"Nu am văzut concret ce se solicită, dar dacă această ordo-nanță este ca urmare a unei alinieri la norme europene o consider salutară. Învățământul românesc are totuși o tradiție, iar absolvenții liceelor pedagogice sunt cadre didactice extrem de bine pregătite. Nu același lucru pot afirma despre absolvenții fostelor colegii pedago-gice, care au funcționat până acum câțiva ani. În anul 2008 am renunțat să mai colaborez cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în calitate de metodist, pentru că am avut de-a face cu absolvenți ai acestor colegii care nu știau nici măcar să scrie corect românește, iar sugestiile pe care am încercat să le ofer i-au jignit de-a dreptul. Mi s-ar părea corect ca această lege să se aplice noilor generații de cadre, pentru că nu cred eu că dintre colegii mei cu zeci de ani vechime la catedră se mai întoarce cineva pe băncile facultății să învețe".

Și pentru că s-a adus în discuție liceul pedagogic am dorit să aflăm care este părerea prof. Anamaria Ciubotaru, director al Colegiului Pedagogic "Constantin Brătescu": "În Uniunea Europeană nu poți să predai în învățământul primar sau pre-primar dacă nu ai studii superioare. Deocamdată, un lucru bun este faptul că absolvenții liceului nostru se pot insera în sistem, cu un anumit salariu, iar după absolvirea secției pedagogie învățământ primar din cadrul Facultății de științele comunicării a Universității «Ovidius» trec la o treaptă superioară de salarizare. Înclin să cred că nu mai există educatori în sistem care au doar liceul, ci probabil au absolvit diverse alte specializări compatibile cu pedagogia".

De o cu totul altă părere este președintele sindicatului FSLI, Simion Hancescu, care a declarat: "Măsura asta este doar ca să dăm bani unora la facultăți particulare. Un profesor care a făcut Liceul Pedagogic și are 30 de ani vechime este un meseriaș. Nu-l schimbă acum o hârtie după doi-trei ani la facultate. Sunt educatori sau învățători care au 50 și ceva de ani și riscă să-și piardă postul la câțiva ani înainte de pensie".

Și apropo de pensionare, aceeași Ecaterina Andronescu a mai dat o ordonanță în decembrie anul trecut, prin care profesorii pensionabili își mai pot prelungi șederea la catedră încă trei ani.

v v v

La închiderea ediției, aflăm că fostul ministru al Educației a declarat că "ordonanța devine lege atunci când trece prin votul Parlamentului", și că până atunci va scoate impu-nerile din textul ordonanței. Precizând în continuare că cei care sunt educatori și învățători nu sunt condiționați de finalizarea cursurilor unei facultăți în următorii șase ani pentru a-și păstra locurile de muncă de la catedre, contrazicând de fapt textul ordonanței. 

Comentează știrea

Ion
16 ianuarie 2013
vai

Ce absolventi ies de la o facultate care are ea insasi un nume agramat: "Facultatea de stiintele comunicarii", in loc de "Facultatea de stiinte ale comunicarii".

hahaha
16 ianuarie 2013
asta-i PSD!

vrea titrati pe banda, care sa-si cumpere diplomele la firmele lor de plagiatori... asta e singura industrie rentabila din romanik lor! dar cadavrele didactice sunt in majoritate pesediste... isi merita soarta! Si trebuie sa faca facultate si suplinitorii?

institutor
16 ianuarie 2013
liceul pedagogic

Absolventii liceelor pedagogice sunt cei mai buni profesori din sistem. Insa nimeni nu ii valorizeaza, mai mult ii desconsidera! Observati in echipa ISJ Cta, cati inspectori au o asemenea pregatire psihopedagigica: 2%, restul sunt vai mama lor. Cred ca in functii de conducere, in posturi cheie din invatamantul preuniversitar, ar trebui ca acesti absolveti sa fie investiti ca: directori in ministere, directori de licee, CCDuri sau Palade ale Copiilor, directori de Centre de Resurse Judetene etc.

Suplinitor
16 ianuarie 2013
Suplinitorii sunt profesori

Suplinitorii sunt profesori CU STUDII SUPERIOARE care merg, majoritatea, an de an la concursurile de ocupare a posturilor dar, din diverse motive (fie din vina lor, ca iau note intre 5,00 si 6,99 fie din vina sistemului, ca posturile sunt viabile mai putin de 4 ani) nu pot deveni titulari.

Răspuns la: asta-i PSD!
Adăugat de : hahaha, 16 ianuarie 2013
vrea titrati pe banda, care sa-si cumpere diplomele la firmele lor de plagiatori... asta e singura industrie rentabila din romanik lor! dar cadavrele...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Ieri - elevi, azi - profesori
Pagina a fost generata in 0.3242 secunde