Pe urmele "unchiului" constănțean

Teatrul de balet sibian, tizul fostului teatru similar, "Oleg Danovski" din Constanța a rămas – am mai spus-o – unicul în țară cu acest profil independent. Sub conducerea unui fost balerin, a cărui modestie este egalată doar de tenacitatea sa, călită în spațiul ex-iugoslav unde a dansat, Ovidiu Dragoman, teatrul coregrafic din orașul capitalei culturale (metaforic vorbind, la prezentul continuu!) se impune tot mai pregnant – deși nu cu viteza și aplombul cu care s-a afirmat "unchiul" constănțean.
Ce s-a mai întâmplat vara aceasta la Sibiu? Mai întâi a avut loc a doua ediție a Concursului Internațional de Dans Clasic și Contemporan, mai echilibrată, mai plină de perso-nalități artistice evidente mai ales în juni (Alexander Hoffman, Irek Muhamedov, Cristina Hamel, Zoltan Ravasz, Mihail Ciupakov, Sergiu Stefanski, ș.a.), dar și în cadrul categoriei seniori a competitorilor: Ovidiu Matei Iancu și Adina Tudor, de la București, și doi constănțeni care au făcut o figură splendidă - Adrian Mihaiu și Rye Aoyagi -, balerini profesioniști de calitate, aflați în progres. Ce păcat că deținătorul premiului II (în lipsa unui premiu I) de la prima ediție, Dan Dumbravă, s-a accidentat și, cum se spune în sport, nu și-a putut apăra locul pe podium...
Cea mai mare calitate a concursului, câștigul cel mai important îl constituie punerea în lumina reflectoarelor, evidențierea unor tinere talente la categoria juniori – garanția continuității valorice a școlii românești de balet. Nume ca Alexandru Pilcă, Vlad Mărculescu, Alexandra Bertea, Andrei Cozlac, Vlad Maier nu spun mare lucru acum decât liceelor de coregrafie, celor familiarizați cu recitalurile din București și din țară. Mâine, cu certitudine, vor constitui nume de atracție pe afișele teatrelor din țară și din străinătate. Un cuvânt pentru profesorii lor, dedicații balerini talentați de ieri, anonimii pensionari de mâine!
Participarea internațională în rândul concurenților a fost destul de slabă anul acesta. Poate la anul, cu un staff suplimentat…
Un alt eveniment a fost "Trilogia Ionesco". Un triptic alcătuit din trei balete reprezentând binecu-noscutele piese ionesciene "Lecția", "Scaunele" și "Rinocerii". Coregrafia este semnată de Monica Fotescu – Uță, o balerină solistă din Germania, provenind de la baletul Operei Naționale din București. O mare balerină, aș spune. Un talent remarcabil în domeniul dansului contemporan, așa cum se prezintă el în vestul Europei. Am văzut-o strălucind la studii de parcă dansa pe scena unui mare teatru. S-o spunem, este mai mare balerină decât coregrafă. Deocamdată. Ambiția e uriașă. Instinctul artistic fără greș. Dar greutățile întâmpinate – aproape insurmontabile. Ionescu este diferit de tot ce dansează ea în Germania. Aici, piesele slăti-neanului sunt binecunoscute, vizionate în zeci de montări, una mai interesantă și mai modernă decât alta. Aici sunt citite și învățate la școală (la anumite școli!). Succesul e la publicul sibian, deoarece, evident, spe-cialiștii au mormăit. Adevărul e, ca întotdeauna, undeva la mijloc. Pași interesanți, combinații inedite de mișcări moderne și neoclasice, urmate de poze statice și inadvertențe stilistice. Vina nu e numai a coregrafei. Greșeala, dacă e comună, a pornit de la transpunerea dramaturgie – coregrafie. De la libret, dr. Christian Baier trebuia să apeleze la secretarii literari ai teatrelor românești. Ar fi evi-dențiat ideile, metaforele, substraturile absurdului ionescian de transpus în dans. Altfel, doar "Rinocerii" s-a constituit ca un balet complet, fără sincope.
Ne-am mulțumit doar cu a admira talentul și calitățile tehnice ale soliștilor, fiecare meritând a fi menționat. Ei au cucerit iarăși publicul, în fruntea unui corp de balet mereu mai disciplinat, mai bine antrenat, așa cum avea să facă în turneu în Franța, și acum câteva zile la Tokyo, dansând pe muzică românească fie dansuri culte, fie folclorice stilizate.
Cât privește valențele noi aduse prin balet teatrului iones-cian, asta rămâne de discutat. Și de urmărit în viitor, pentru că spectacolul de la "Rinocerii" (absolut superbă scenografia!) poate fi îmbunătățit, completat. Aș zice simplificat, șlefuit, axat doar pe marile idei – simboluri, metaforele care i-au adus nemurirea academicianului. Și Monica e capabilă de auto-depășire, apelând mai mult la bibliotecă și la asistentul său de coregrafie, fostul balerin constănțean Alexandru Fotescu, pe care l-am văzut la repetiții în multiple ipostaze: maestru de lumini, de muzică, de scenografie, dar și la workshop-ul sibian dedicat tinerilor balerini din întreaga țară, organizat împreună cu soția sa.
Se pot remedia neajunsurile și astfel, Teatrul din Sibiu poate veni cu fruntea sus în fața "unchiului" de la Constanța.
Nicolae Spirescu