Pensionari, dar conducători de doctorate

415
Potrivit unui proiect de lege privind Statutul personalului din activitatea de cercetare-dezvoltare, publicat pe site-ul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, personalul de cercetare-dezvoltare care conduce doctorate, deși se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani, poate desfășura această activitate până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Proiectul de lege precizează că personalul de cercetare-dezvoltare după împlinirea vârstei de 65 de ani poate conduce noi studenți doctoranzi numai în regim de cotutelă, împreună cu un conducător de doctorat care nu împlinește vârsta de pensionare pe toată durata desfășurării doctoratului respectiv. 
"În unitățile și instituțiile prevăzute la art. 2 alin. (1), se interzice ocuparea oricărei funcții de conducere sau de administrare, la orice nivel al unității sau instituției, după pensionare, cu excepția mandatelor în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi. Mandatele celor care dețin funcții de conducere sau de administrare, la orice nivel al unității sau instituției, încetează de drept în cazul persoanelor care împlinesc vârsta de pensionare, cu excepția mandatelor în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi. Persoanele care exercită o funcție de conducere sau de demnitate publică au dreptul de a li se rezerva postul în unitatea sau instituția de cercetare-dezvoltare, dar nu pot exercita funcția de director general sau director pe perioada îndeplinirii mandatului. Funcțiile de conducere sau de demnitate publică se pot cumula cu funcțiile de personal de cercetare-dezvoltare sau de personal auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare", precizează proiectul de lege. 
Totuși, prin excepție, Consiliul de administrație, în baza criteriilor de performanță profesională proprii și a situației financiare, poate decide continuarea activității personalului de cercetare-dezvoltare sau a personalului auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare, după pensionare, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată de un an, cu posibilitate de prelungire anuală, fără limită asupra numărului de contracte succesive și fără limită de vârstă. 
În ceea ce privește cetățenii români care au lucrat în străinătate în cercetare-dezvoltare, în mediul public sau privat, proiectul prevede că acestora li se echivalează integral, la cerere, vechimea în specialitate, pe baza documentelor care atestă acest lucru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 09 Martie 2012
Stire din Cultură-Educație : "Mi-ați luat copilul cu japca!"
Vineri, 09 Decembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Cum vă turnați profesorii la telefon
Pagina a fost generata in 0.2023 secunde