Meditațiile și sexul cu elevii, interzise prin Codul de Etică

631
Pe site-ul Ministerului Educației a fost publicat proiectul Codului de Etică pentru învățământul preuniversitar.
Una dintre cele mai importante prevederi se referă la meditații, interzicându-le profesorilor acest lucru în cazul elevilor de la clasele la care predau. Codul nu precizează însă nimic despre meditațiile cu elevii de la alte clase.
De asemenea, sunt interzise relațiile sexuale profesori-elevi, precum și "tratamentele umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor". Nici colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinții acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea și desfășurarea unor activități de evaluare (examene și evaluări naționale, olimpiade, alte concursuri școlare) nu mai este permisă.
Sancțiunile pentru încălcarea Codului de Etică merg de la "atenționarea colegială în cadrul comisiei județene de etică" până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Pentru a intra în vigoare, proiectul Codului de Etică pentru învățământul preuniversitar trebuie aprobat prin ordin al Ministrului Educației.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 06 Aprilie 2012
Stire din Cultură-Educație : O nouă vacanță pentru elevi
Pagina a fost generata in 0.4944 secunde