Perioada de înscriere la Universitatea "Ovidius", prelungită

482
< 1 min citire
Marți, 20 iulie, la Universitatea "Ovidius" s-au încheiat înscrierile candidaților, în număr de 5000, care vor susține probe de admitere la specializările pentru care au optat.
Excepție face Facultatea de Teologie, unde perioada înscrierilor s-a prelungit până pe 26 iulie. De asemenea, candidații la specializarea Drept a Facultății de Drept și Științe Administrative, care vor susține proba de admitere în data de 24 iulie, mai au timp să se înscrie până pe 23 iulie.
Începând de azi, timp de două zile, vor avea loc probele de admitere pentru Specializarea Jurnalism, din cadrul Facultății de Litere, testele pentru Specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și probele sportive pentru candidații Facultății de Educație Fizică și Sport.
De asemenea, în perioada 23-25 iulie sunt programate examenele de admitere la restul specializărilor din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, iar pe 24 iulie se va susține proba de admitere la Drept, pe 28 iulie fiind programat testul la Facultatea de Teologie.
Candidații se mai pot înscrie încă la specializările pentru care admiterea se realizează pe baza unui concurs de dosare.
Cei interesați pot afla detalii despre admitere, accesând site-ul www.univ-ovidius.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde