Personalități ale BNR, la Universitatea "Ovidius"

273

În termeni mai puțin… academici, dar care reprezintă chintesența, ieri, în Campusul B al Universității "Ovidius" din Constanța, în Amfiteatrul II, s-a adunat toată "crema" finanțiștilor României.

Având motto-ul lui Seneca "Docendo Discimus" ("Învățând pe alții, învățăm pe noi"), proiectul "ACADEMICA BNR" a suscitat interesul a numeroși rectori din țară, o formă puțin restrânsă a Consiliului Național al Rectorilor, care s-au bucurat să aibă alături somități ale Băncii Naționale a României, în frunte cu dr. Cristian Popa și Bogdan Olteanu, viceguvernatori, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, și o mare parte din Consiliul de administrație al acestei instituții.
În deschiderea lucrărilor, prof. univ. dr. ec. Dănuț Epure, rector, a afirmat: "Văzând programul foarte intens al celor cinci zile de dezbateri cuprinse în cadrul acțiunii ACADEMICA BNR sunt convins că vom consolida colaborarea și împreună vom acționa pentru împlinirea unui deziderat comun, respectiv creșterea performanțelor absolvenților noștri în sistemul bancar și, de ce nu, și în alte domenii de activitate. Felicit și pe această cale inițiativa Băncii Naționale a României de a se implica în mod activ în realizarea creșterii învățământului nu numai economic, dar cu precădere în domeniul financiar".
Lansarea oficială a aparținut viceguvernatorului Cristian Popa: "Rolul acestei acțiuni este acela de a promova o bună înțelegere a politicilor economice, a obiectivelor acestora, a instrumentelor puse la dispoziție, dar și a constrângerilor. Este o mărturisire egoistă că avem oarecum un interes personal ca instituție să facem acest proiect să meargă. Ne dorim ca această întâlnire să nu fie o simplă aliterație, ci un punct într-un proces îndelungat, care să ducă la o îmbunătățire a condiției publicului românesc, la un nivel îmbunătățit prin intermediul universităților pe care le conduceți și în care activați. Și nu în ultimă instanță, ne dorim ca dezbaterea economică să fie dezbărată în acest moment de elemente de distorsiune și să se axeze pe idei".
Încheierea oficială a celei de-a doua ediții din 2012 a proiectului ACADEMICA va fi marcată vineri, 7 septembrie, de conferința susținută de prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernator și ministru al Finanțelor Publice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 03 Septembrie 2012
Stire din Economie : Ce rezerve valutare mai are România
Joi, 16 August 2012
Stire din Economie : Curs BNR: 4,4924 lei/euro
Pagina a fost generata in 0.4741 secunde