Piese inestimabile la Muzeul de Istorie. Specialiştii inventariază patrimoniul

348

Articole de la același autor

Specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) lucrează de zor la inventarierea tuturor pieselor din patrimoniu, pentru a avea o situaţie exactă pentru momentul în care vor putea începe lucrările de reabilitare şi reparaţii. Când vor avea loc acestea? Nu se ştie încă, dar până atunci toată lumea îşi dă interesul pentru a-şi termina treaba.

La momentul actual, au fost finalizate inventarele pentru secţia Modernă-Contemporană. La Arheologie, au mai rămas de completat registrele, deci mai durează ceva timp. De precizat că aceste inventarieri se fac la fiecare cinci ani. Aşadar, până când autorităţile vor lua o decizie în ceea ce priveşte demararea lucrărilor de reabilitare ale instituţiei de cultură, constănţenii pot vizita, fără probleme, muzeul.



La parter, a precizat directorul MINAC, cerc. şt. Sorin Colesniuc, se află două săli, în care sunt expuse cele mai importante descoperiri de pe teritoriul judeţului Constanţa. Aici ne referim la tezaurul tomitan de sculpturi descoperite în anul 1962 (printre ele: Şarpele Glykon şi Fortuna cu Pontos). Apoi, vizitatorii au ocazia de a vedea colecţia de portrete imperiale sculptate în piatră (Antonius Pius, Caracalla, Gordian III, Filip Arabul, Constantin), statuetele de tip Tanagra, bijuterii din aur etc.

La etajul I sunt expuse cele mai vechi dovezi de locuire a Dobrogei: colţii de mamut descoperiţi la Poarta Albă, statuetele „Gânditorul” şi perechea sa, descoperite în necropola culturii Hamangia de la Cernavodă, sabia miceniană de la Medgidia, seceri şi topoare, bijuterii din bronz, amfore. La acestea se adaugă fragmente arhitectonice, documente epigrafice, stâlpi miliari, unelte agricole, opaiţe, reprezentările unor divinităţi, busturile unor cetăţeni romani, scheletul şi inventarul funerar al sarcofagului descoperit în anul 1970 la Olimp - Mangalia, arme din perioada medievală şi multe altele. „Numărul de piese din sala Tezaur şi de la etajul I al clădirii muzeului, care acoperă perioadele: preistorie, greacă, romană, bizantină şi medievală se ridică la peste 3.600 de bunuri culturale de patrimoniu”, a subliniat directorul.



Depozitul de arheologie se îmbogăţeşte constant cu piese noi

De asemenea, în două săli şi pe holul dintre sălile de la etajul al II-lea al clădirii, a fost inaugurată expoziţia permanentă „Comunismul în Dobrogea”. Aceasta cuprinde trei secţiuni: „Aspecte din evoluţia politică, economică şi culturală a Dobrogei (1945-1989)”, „Gulagul comunist în Dobrogea” şi „Viaţa cotidiană”. Aici sunt expuse 168 de bunuri culturale care aparţin Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, dar şi 145 de piese aparţinând unui colecţionar din Bucureşti.

În plus, depozitul de arheologie al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa conţine un număr de peste 50.000 de piese şi, anual, colecţia se îmbogăţeşte cu sute de obiecte noi, provenite din cercetări arheologice. „Materialul ceramic este predominant, dar sunt şi foarte multe obiecte din sticlă, piatră şi metal. Piesele de artă sculpturală şi cele arhitecturale, inscripţiile şi bijuteriile sunt şi ele numeroase. În plus, depozitul de numismatică conţine aproximativ 83.000 de piese, printre care: monede (antice, medievale, moderne şi contemporane), medalii, ordine, bancnote, titluri de acţiuni etc. Aceasta este a patra colecţie numismatică muzeală din ţară, după cele de la Muzeul Naţional de Istorie a României, Cabinetul Numismatic al Academiei Române şi Muzeul Naţional al Transilvaniei din Cluj Napoca. Apoi, depozitul de istorie medie, modernă şi contemporană cuprinde aproximativ 18.500 de obiecte: documente, presă, fotografii, vederi, manuscrise, cărţi, hărţi etc. după acesta, urmează depozitul de presă, care conţine peste 140.500 de periodice din secolele XIX-XX, de o deosebită valoare istorică şi documentară, publicate în Dobrogea, în diverse regiuni ale ţării şi în străinătate”, a completat Sorin Colesniuc.



Referitor la depozitul fototecă-clişotecă al muzeului, acesta a fost înfiinţat în anul 1928 şi numără, în prezent, aproximativ 140.000 de bucăţi, de o importanţă deosebită. Acest depozit conţine imaginile de început ale cercetărilor arheologice constănţene, fotografii de epocă de la: Histria, Tropaeum Traiani, Capidava, Complexul Rupestru de la Murfatlar, Edificiul Roman cu Mozaic, Mormântul Pictat etc. La rândul său, biblioteca Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa numără aproximativ 40.000 de volume ştiinţifice şi reviste de specialitate şi este accesibilă atât specialiştilor în istorie veche şi arheologie, cât şi studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la facultăţile de istorie şi arheologie. Deci, dragi constănţeni, mergeţi la muzeu! Aveţi ce vedea!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5725 secunde