Pregătiri pentru UNTOLD 2022. Filmul festivalului de anul acesta, lansat în online

218

Articole de la același autor

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, îşi va deschide porţile în 2022, între 4 şi 7 august, la Cluj. Timp de patru zile şi patru nopţi, sute de mii de fani din întreaga lume vor păşi pe tărâmul magic să se distreze alături de unii dintre cei mai mari artişti internaţionali a momentului.

Organizatorii festivalului au început deja pregătirile pentru cel de-al şaptelea capitol care aduce poveşti şi personaje noi din universul magic. Festivalierii vor fi purtaţi prin lumi noi, magice, cu diverse genuri muzicale, de la live acts la show-uri EDM, pop, house, techno, tech-house, deep house, drum & bass, dubstep, grime, hip-hop, trip-hop, trance, tribale, reggae şi multe altele.

De asemenea, organizatorii festivalului au lansat, săptămâna aceasta, filmul ediţiei 2021 a Untold. Fanii au ocazia să retrăiască, în 12 minute și 20 de secunde, magia și cele mai frumoase amintiri pe care și le-au creat la festival. „Reîntâlnirea dintre fani și artiști, bucuria de a fi din nou împreună, după doi ani de separare, lumea fantastică și personajele sale, precum și experiențele deosebite din cele patru zile și patru nopți de festival sunt redate cu emoție și adrenalină în aftermovie-ul Untold 2021”, spune Edy Chereji, reprezentantul organizatorilor.

Pe lângă cadrele impresionante, video-ul conține și testimoniale ale unor artiști internaționali și fani care descriu sentimentele unice și puternice pe care le simt la festival și stările prin care au trecut în ultimii doi ani. Peste 20 dintre cei mai buni specialiști din industria cinematografică din țară și din străinătate au filmat, timp de patru zile și patru nopți, show-urile artiștilor și reacțiile lor când și-au revăzut publicul, reuniunea prietenilor și experiențele de care s-au bucurat împreună la festival. Echipa video a surprins toate cadrele cu peste 20 de camere și drone și a adunat 30 de tera de conținut. Au urmat apoi sute de ore de vizionare, selecție și montaj a celor mai bune imagini.

Organizatorii vor pune în vânzare primele abonamente joi, 18 noiembrie, de la ora 14.00. Fanii se pot înregistra pe untold.com/register pentru a-și cumpăra intrarea în tărâmul magic. Prețurile pornesc de la 129 de euro + taxe. Un alt moment mult așteptat de fani este anunțarea line-up-ului din 2022. Organizatorii spun că primul val de artiști va fi anunțat în curând și va conține multe surprize și premiere pentru România.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 4.7973 secunde