Simona Halep este pregătită pentru turneul de la Cluj-Napoca. Va întâlni o româncă în primul tur

164
Simona Halep este pregătită pentru turneul de la Cluj-Napoca. Va întâlni o româncă în primul tur - fondhalep-1635087107.jpg
Revenirea Simonei Halep în topul circuitului WTA se produce din ce în ce mai greu. Tenismena din Constanța se află abia pe locul 19 în clasamentul mondial şi nu trece deloc printr-o perioadă bună a carierei sale. Simona a jucat săptămâna trecută la turneul WTA de la Moscova, acolo unde a fost eliminată în sferturile de finală de grecoaica Maria Sakkari.

Halep urmează să participe la turneul WTA de la Cluj-Napoca, acolo unde toată lumea aşteaptă o eventuală confruntare între ea şi campioana de la US Open, Emma Răducanu.

Transylvania Open, turneu WTA de 250 de puncte organizat în sala Polivalentă din Cluj-Napoca, are la start o mulțime de jucătoare importante. Meciurile de pe tabloul principal debutează luni, iar organizatorii au efectuat deja tragerea la sorți. Simona Halep va juca în primul tur împotriva unei compatrioate, şi anume Gabriela Ruse.

Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit niciodată până în prezent într-un meci oficial. Gabriela Ruse se află pe locul 83 în ierarhia mondială şi trece printr-o perioadă bună a carierei.

Simona Halep trebuie să fie foarte atentă dacă nu vrea să aibă parte de o surpriză şi să fie eliminată chiar din primul tur.

În cazul unei victorii împotriva Gabrielei Ruse, Halep va da piept cu învingătoarea dintre germanca Andrea Petkovic şi rusoaica Varvara Gracheva.

Cu puțin timp înaintea tragerii la sorți, mai multe jucătoare importante au anunțat că nu vor mai participa la competiția de la Cluj. Este vorba despre Garbine Muguruza (Spania, 5 WTA), Paula Badosa (Spania, 13 WTA), Elise Mertens (Belgia, 18 WTA), Ekaterina Alexandrova (Rusia, 37 WTA), Veronika Kudermetova (Rusia, 32 WTA), Viktorija Golubic (Elveția, 45 WTA), Kaia Kanepi (Estonia, 70 WTA) și Mayar Sherif (Egipt, 64 WTA).

Din păcate, pentru admiratorii fenomenului, turneul se va desfășura fără spectatori, conform noilor prevederi propuse de CNSU, care au fost trimise spre aprobare Guvernului României. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive pentru o perioadă de 30 de zile.


„Suntem șocați. Momentan, sunt doar propuneri CNSU care urmează să fie transformate în hotărâri de Guvern. Momentan, nu e sigur, încă sperăm că lucrurile se vor schimba”, a reacționat Patrick Ciorcilă, organizatorul evenimentului, pentru GSP.ro.

În urma acestor retrageri de pe tabloul principal, Andreea Prisăcariu (340 WTA) a preluat wild card-ul oferit anterior lui Garbine Muguruza și va evolua pe tabloul principal. De asemenea, locul Paulei Badosa pe tabloul principal a fost luat de Anna-Lena Friedsam. Alte jucătoare intrate pe tabloul principal sunt Ana Bogdan, Alison Van Uytvanck, Ivana Jorovic și Kaja Juvan.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2218 secunde