Premieră în învățământul românesc! Biblioteca vie, la Colegiul Economic Mangalia

251

Articole de la același autor

Elevii Colegiului Economic Mangalia se pot mândri că au prima bibliotecă vie din țară. Cărțile lor sunt unicat și au file nenumărate. Inițiativa inedită aparține prof. Ibolya Negoiță, documentarist la Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Economic Mangalia, iar activitățile din cadrul bibiliotecii vii se doresc să devină o obișnuință în cadrul instituției de învățământ. 


Săptămâna trecută, elevii au avut ocazia să participe la prima din activitățile bibliotecii vii. 


"Acesta este un eveniment special, dedicat excelenței sale cartea, numai că, de această dată, elevii au stat față-n față cu o «carte vie», pe care au «răsfoit-o» pentru a afla cât mai multe informații despre și de la ea", a explicat prof. Ibolya Negoiță. 


Primele "cărți vii" care au stat față în față cu elevii au fost Liana Naum, șeful Cercului Militar Mangalia, scriitoarea Dora Alina Romanescu și ofițerii în Marină Ionuț Mădălin Olteanu și Răzvan Tătărușanu. Ineditul a constat din faptul că fiecare "carte vie" a răspuns întrebărilor puse de elevii care au dorit să o citească, care au dorit să-i cunoască tainele, comorile spirituale ce se ascund în paginile ei. 


Curiozitatea, dorința de a descoperi cât mai multe informații despre tinerii ofițeri de marină, despre drumul pe care l-au parcurs până au ajuns în slujba patriei, despre munca în echipă, despre voluntariat și despre bucuria de a citi o carte, de toate la un loc s-au bucurat elevii prezenți la prima ediție a acestei activități unicat. 


"A fost o atmosferă de sărbătoare, de bucurie, de iubire pentru activitățile celor implicați în viața socială și culturală, a fost o atmosferă de prețuire, de respect pentru literatură, pentru valorile morale ale neamului românesc. După activitate, elevii prezenți și-au exprimat bucuria prin cuvinte simple, dar cu o vizibilă încărcătură emoțională", a mai spus inițiatorul evenimentului. 


La activitate au participat și prof. Raluca Simona Ciobănel, directorul Colegiului Economic, prof. Cornelia Petronela Tănase, directorul adjunct al liceului, precum și echipa pedagogică a Centrului de Documentare și Informare și alte cadre didactice din cadrul Colegiului Economic. 


"În această zi de sărbătoare, excelența sa «cartea vie» a ocupat un loc de cinste în sufletele celor prezenți", a declarat prof. Raluca Simona Ciobănel.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4309 secunde