Premierele anului la Constanța

1302
Premierele anului la Constanța - 99243aab0779dd77794ade6ed319ac64.jpg
Deși criza împiedică teatrele constănțene să contracteze regizori de renume pentru a monta spectacole la malul mării, repertoriile se vor îmbogăți și anul acesta, pentru ca, astfel, publicul să aibă parte în continuare de provocări scenice.

La Teatrul de Stat încep în curând repetițiile pentru un spectacol regizat de actrița Dana Dumitrescu; un sat de pescari de la malul Adriaticii, cu toate culorile și poveștile sale, este reprezentat de Carlo Goldoni în comedia "Gâlcevile din Chioggia", iar premiera este programată pentru luna februarie. Din distribuție vor face parte Andu Axente, Laura Iordan, Turchian Nasurla, Bogdan Bucătaru, Marian Adochiței, Adrian Dumitrescu, Luiza Toma, Georgiana Mazilescu, Florina Diaconu / Andreea Țuțui, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip și Mirela Pană. Scenografia este realizată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Spectacole educative pentru cei mici
Teatrul pentru Copii și Tineret pregătește spectacolul "Inimă rece", a cărui premieră va avea loc la sfârșitul acestei luni sau la începutul lui februarie. Bazat pe celebra poveste a lui Wilhelm Hauff, spectacolul va evoca pățaniile lui Peter Munck, cel care, copleșit de dorința de a avea bani, își vinde sufletul unui duh rău, primind în schimb o inimă împietrită. Cu timpul, se îndepărtează de cei dragi, ceea ce îl face să își schimbe viziunea asupra valorilor care contează cu adevărat. Cei mici, dar nu numai ei, vor putea urmări palpitanta poveste în interpretarea talentaților actori ai Teatrului pentru Copii și Tineret, spectacolul fiind regizat de Lică Gherghilescu, directorul instituției.
Un alt spectacol nou dedicat celor mici este "Prințul cireșelor", montat la Teatrul pentru Copii și Tineret de Mihai Constantin Ranin în vara anului trecut. După ce va fi refăcut, spectacolul va putea fi prezentat copiilor, care vor afla, pe această cale, câteva adevăruri esențiale despre viață.

"Otello" și "Lacul Lebedelor", la Teatrul "Oleg Danovski"
La Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" va fi reluat spectacolul verdian "Otello", care a absentat de câțiva ani de pe scena constănțeană. De asemenea, un balet clasic iubit, "Lacul Lebedelor", care lipsește, din păcate, din repertoriul teatrului, se dorește a fi pus în scenă anul acesta, așa cum ne-a spus Daniela Vlădescu, directorul instituției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 12 Octombrie 2010
Stire din Cultură-Educație : Se deschide stagiunea Teatrului de Stat
Pagina a fost generata in 0.7284 secunde