La 300 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii
Văcărești, situată în comuna Lumina (24
septembrie 1724), Părintele Justin Dănilă, starețul acestui așezământ,
organizează sâmbătă, 7 septembrie, simpozionul național „Mănăstirea Văcărești:
așezământ cultural de sinteză, între drama trecutului și renașterea de astăzi".
Manifestarea își propune articularea unei radiografii
actuale a istoriei și a importanței edificiului religios în conștiința
românească, sub nota recuperării acelui dens și unic patrimoniu spiritual și cultural pe care l-a
reprezentat.
„Poporul român, în
istoria existenței sale, a demonstrat un articulat simț de revendicare de sine.
Indiferent de circumstanțele istorico-politice și ideologiile ateizante care au
atentat la integritatea și demnitatea spiritului creștinesc, identitatea
românească a probat forța continuității și a regenerării: tragicul a fost
convertit în noi dimensiuni de edificare, suferința a fost transfigurată în
bucuria sfințeniei, iar tendințele fragmentării și relativizării comuniste au
creat noi premise ale reîntregirii de neam. Mănăstirea Văcărești, în ciuda
distrugerii ei de către regimul comunist, a stat constant ca mărturie peste
veacuri a acestei sinteze românești, o sinteză care unifică conștiința de neam,
spiritualitatea creștină, arta religioasă și energia renașterii. Astăzi, la
trei secole de la sfințirea bisericii Mănăstirii Văcărești, memoria edificiului
bucureștean se articulează concret în construcția avansată a Mănăstirii
Văcăreștii Noi, în același tipar arhitectural genuin", a
precizat Părintele Justin Dănilă, starețul Mănăstirii Văcăreștii Noi și
organizatorul evenimentului.
Lucrările simpozionului vor fi deschise de alocuțiunea acad.
Ioan-Aurel Pop – președintele Academiei Române, și de prezentarea plenară a acad.
Mircea Dumitru – vicepreședintele Academiei Române, iar în cadrul secțiunilor
simpozionului vor prezenta comunicări științifice profesori și cercetători de
la prestigioase centre universitare și de cercetare din țară: Prof. univ. dr.
Dan Mohanu – Universitatea Naţională de Arte din București, Dr. Beatrice
Todireanu – Ministerul Culturii, Dr. Andreea Badea – Biblioteca Centrală
Universitară „Carol I”, Prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu – Universitatea de
Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Dr. arh. Dan D. Ionescu –
Institutul Naţional al Patrimoniului, București, Dr. arh. Radu Alina – Biroul
de arhitectură RAM ART CONSTRUCT, Dr. Laura Cornea - Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii, Conf. univ. dr. habil. Florin Leontin Abraham
– Institutul pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română, Antonie Popescu
– Baroul București, Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă – Universitatea „Al. I.
Cuza” din Iași, Prof. univ. dr. Viorel Vizureanu – Universitatea din București,
Lect. univ. dr. Laurenţiu Gheorghe - Universitatea din București, Pr. dr.
Ștefan Mindea – medic neurochirurg, Clinica ANSI și Protos. dr. Justin Dănilă –
Mănăstirea Văcăreștii Noi.
Lucrările simpozionului se vor desfășura la Sala
Panoramic a Hotelului Bulevard din Constanța, începând cu ora 09.30.