Primul an şcolar fără teze semestriale. „Vor fi înlocuite cu evaluare sumativă”

1212

Articole de la același autor

Începând de astăzi, toate unităţile de învăţământ din întreaga ţară vor desfăşura numai activităţi online, timp de o lună de zile. Prezenţa la cursuri este obligatorie, profesorii pun note şi absenţe, însă elevii au scăpat de teze. Anunţul a fost făcut deja de ministrul Educaţiei, iar, în cursul acestei săptămâni, va fi emis un ordin prin care va fi reglementată această modificare, pentru anul şcolar 2020 – 2021.

Tezele pe care ar fi trebuit să le susţină, în luna noiembrie şi luna decembrie, elevii din clasele gimnaziale şi liceale, au fost anulate. Ministrul Monica Anisie a făcut anunţul, sâmbătă, precizând că vor fi totuşi evaluări sumative, la materiile la care se dădeau teze.

„După consultarea pe care am avut-o cu toţi factorii implicaţi, am luat decizia ca tezele să nu se mai susţină anul acesta şcolar. Să nu uităm că tezele se susţin la doar două sau trei discipline, în rest, se realizează evaluarea sumativă. Deci, tezele nu se susţin însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă”, a anunţat ministrul Educaţiei.

În ce priveşte elevii din anii terminali, Monica Anisie a spus că ei vor relua pregătirea pentru examenele naţionale, la şcoală, fără însă să detalieze şi când va fi posibil acest lucru. „Pentru elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecţii pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile şi acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educaţiei, vom continua programul teleşcoala şi vom continua şi pregătirea faţă în faţă”, a completat ministrul Monica Anisie.

Pe de altă parte, Guvernul a aprobat, la finele săptămânii trecute, prin Ordonanţă de Urgenţă, posibilitatea ca lecţiile fizice să fie suspendate până la finele anului 2020. Practic, până pe 31 decembrie 2020, „prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de urgenţă şi analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, se pot dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antrepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online”.

Calendarul anului şcolar 2020 - 2021

Conform calendarului anului şcolar 2020 – 2021, cursurile se vor încheia pe 22 decembrie, iar vacanţa de iarnă începe pe 23 decembrie 2020 şi se încheie pe 10 ianuarie 2021. Cursurile vor fi reluate pe 11 ianuarie şi se vor derula până vineri, 29 ianuarie. Vacanţa intersemestrială este programată de sâmbătă, 30 ianuarie, până duminică, 7 februarie.

Semestrul al doilea începe luni, 8 februarie, şi cursurile vor fi fără întrerupere până joi, 1 aprilie. Prima vacanţă de primăvară va fi între 2 şi 11 aprilie, Paştele Catolic fiind pe data de 4 aprilie. Elevii se vor întoarce la şcoală luni, pe 12 aprilie, iar, vineri, 30 aprilie, vor intra din nou în vacanţă de primăvară, pentru Paştele Ortodox, din data de 2 mai. Cursurile vor fi reluate, apoi, luni, 10 mai, şi se vor încheia vineri, 18 iunie. Vacanţa de vară debutează sâmbătă, 19 iunie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5085 secunde