Prof. Vasile Coman: "Nu am vrut să fiu doar un purtător de catalog!"

1725
1
Prof. Vasile Coman:

Articole de la același autor

Profesorul de limba și literatura română Vasile Coman face parte din generația dascălilor pentru care apostolatul s-a asemuit cu capaci-tatea celui de la catedră de a oferi României generații de valoare, olim-pici deveniți, peste ani, personalități. 


În urmă cu cinci ani, Guvernul României i-a conferit Diploma de excelență pentru palmaresul realizat în domeniul educației și poziția de excelență deținută în galeria de olimpici ai școlii românești. 


Cel mai recent premiu a venit din Franța, de la Concursul "Rencontres Européennes-Europoésie", unde eleva Smaranda Maria Bîrcă, sub îndrumarea prof. Coman, a obținut Premiul I la Concursul internațional de poezie. 


- Mai prezintă generațiile actuale de elevi apetență pentru studiu aprofundat, în vederea participării la olimpiade?


- Am niște convingeri deosebite despre meseria de dascăl și am reușit să fac ceva acolo unde intuiesc un viitor elev de valoare. Smărăndița a reușit să ia cele mai mari premii, două în același an, la un concurs ce s-a adresat tuturor poeților francofoni, chiar și din Statele Unite și Canada. I-am bătut pe toți și sunt mândru că am adus țării mele, prin limba română, tradusă în limba franceză, dar prin rezonanța fonetică, și i-am determinat să le placă și să-i ofere elevei acest premiu. 


Nu există graniță între orânduiri sociale, câtă vreme vorbim despre copil. El este produsul aflat în mâna dascălului, pe care dacă știe să-l modeleze ajunge să fie excepțional. În orice meserie există un secret și se mai spune că meseria se fură. Eu nu las ca meseria mea să fie furată, ci o prezint, o expun. Sunt multe taine pe care eu le-am descoperit și care nu-mi doresc să rămână doar taine. Sunt chestiuni de fond, pe limbă română, pe literatură română, pe im-portanța pe care o are dascălul în pre-lucrarea valorilor, nu în abandonarea lor. Știți cât m-a durut abandonarea fostei mele eleve Mădălina, care a fost timp de patru ani olimpică a județului Constanța și finalistă la nivel național, care a adus medalia de aur de la Iași? Este extraordinar să ai asemenea rezultate și este supărător să renunți la acest drum și la această glorie. 


- Oare elevii ajung să urască școala prea devreme din cauza învălmășelii de cerințe solicitate într-o cascadă sufocantă? 


- Această infuzie de informație a fost dintotdeauna, pentru că aceasta a fost menirea școlii: să transmită, nu informații superficiale, ci profunde. Geniile s-au născut a doua oară când au încăput pe mâinile dascălilor. Depinde însă de bagheta dirijorului. Trebuie să li se dea copiilor ceea ce simte dirijorul că poate fi acceptat. Nu dat cu pâlnia, cum se spune. Eu sunt cel care mi-am dorit să fiu un Domnul Trandafir. Știu să le spun copiilor în limba română tot ceea ce înseamnă atitudine față de școală, față de carte. Le cânt la ore. Nu trebuie să rămân doar purtătorul catalogului de la cancelarie la clasă și înapoi, ci să fiu mesagerul, misionarul școlii.

Elevii au ajuns să nu-i mai respecte pe acei dascăli care nu au oferit o altă imagine fizică și morală. Cu siguranță cel din bancă ar fi fost prietenul lui, cel care îl respectă. Orice dascăl trebuie să fie un model, dar nu unul forțat, prin ținută vestimentară, prin atitudine. Pe mine de ce nu mă ridiculizează elevii? Pentru că eu le recit, le cânt la clasă. Trebuie să-i cucerim pe copii ca să ne fie prieteni, iar prin ei să ne fie prieteni și părinții. Cu copiii trebuie să relaționezi, de la cel mai bun până la cel mai slab. Ei trebuie tratați diferențiat, pentru că nu sunt o turmă. 


- Ați putea transmite un mesaj tinerei generați de cadre didactice pentru care catedra nu mai constituie o vocație, ci un job?


- Radiez bucuria de a fi dascăl, atât în relația mea cu elevii, dar și cu părinții lor. Căi de transmitere sunt multe, dar cea mai plăcută cale a mea către inima elevului este să le vorbesc în limba română, să le cânt, să glumesc în limba română. Directorii de școli, colegii mei, profesori de limba română mă cunosc și am avut marea bucurie să transmit pofta de a fi profesor colegilor mei mai tineri, care acum au rezultate excepționale. Mi-aduc aminte de Daniela Holban, de la Școala nr. 1 din Hârșova, care are olimpici. Daniela Martinaș, care acum este inspector de limba română și cu care am colaborat în pregătirea lotului olimpic al județului Constanța. Crina Martinescu, de la Școala nr. 30, Mirela Savin, de la Kogălniceanu, care între timp și-a luat doctoratul în filologie, o altă Danielă de la Corbu este o renumită poetă consacrată, premiată chiar de Uniunea Scriitorilor, dar și colegele mele de la Școala "George Enescu" din Năvodari - Cristina Popa, autoarea unei cărți deosebite pentru corectarea greșelilor din limba română, Alina Mărgărit, Liliana Ianțuc, care îmi calcă pe urme și are copii olimpici.


Pentru cadrele didactice care pun mai presus de orice salariul, înseam-nă că nu mai contează valoarea lor și înseamnă că se vând. Să fim serioși, până la urmă nu suntem muritori de foame. E adevărat, nu putem trece peste o realitate. Coman este un poet prin atitudine, dar cu picioarele pe pământ, nu plutește în nori. Eu nu fug de realitate, ci încerc s-o înving! Repet, eu am gândit să fiu un Domnul Trandafir, căci el ne iubea pe toți la fel și fiecare învățam după puterile noastre.

Vă rog să transmiteți colegilor mei din județ că accept orice invitație pentru a ne întâlni și a pune la cale lucruri frumoase. 


Comentează știrea

Belli Daniel
14 iunie 2017
Domnul Diriginte

Wow si acum imi amintesc cu o deosebita placere de domnul meu diriginte din class a 8A :) Tot respectul domn'Diriginte

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 27 Noiembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Aur pentru Colegiul "Mircea"
Joi, 24 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Începe ECOlimpiada Elevilor
Pagina a fost generata in 1.141 secunde