"Profesorii români nu sunt bine plătiți, dar elevii sunt extrem de buni"

Agenția Corpul Păcii a Statelor Unite ale Americii, înființată de John F. Kennedy în anul 1961, are voluntari în toată lumea, în circa 75 de țări, în special în cele sărace. Multe dintre ele sunt în Africa ori în țările sărace din sudul Americii.

Pentru James Holman exista posibilitatea de a ajunge într-una dintre țările: România, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Albania și Republica Moldova. Cu două săptămâni înainte de a pleca, a aflat că va ajunge în România și s-a bucurat foarte mult, pentru că îl leagă o amintire frumoasă despre români.

- De ce v-ați bucurat că veți ajunge în România?

- Ah, este o poveste dragă mie. Când mama mea, în vârstă de 92 de ani, s-a îmbolnăvit, în ultimele ei șapte luni de viață, sora mea a încercat să aibă grijă de ea, dar îi era foarte greu. În America există un sistem foarte bine pus la punct de așezăminte, nu de tip spital sau azil, și am căutat în Portland, unde sunt stabilite foarte multe familii de români care au grijă de bătrâni. Am vizitat cinci asemenea cămine și am ales o familie care avea cinci copii, cu vârste de la 2 ani la 13 ani. Mama mea a petrecut ultimele trei luni de viață în această casă de români și a fost tratată ca și cum ar fi fost bunica acelei familii. Așadar, am o imagine incredibil de pozitivă despre români. Plus că limba română mi s-a părut mult mai ușoară decât albaneza sau oricare din celelalte țări.

- Când ați venit și în ce împrejurări?

- Când au venit primii voluntari aici era imediat după Revoluție, moment în care ne-au cerut sprijinul și am început prin a lucra cu orfelinatele, care pe vremea lui Ceaușescu nu s-au bucurat de atenția cuvenită. În acești 22 de ani, Corpul Păcii a trimis 1.200 de voluntari și am activat în domeniul sănătății, în economie, i-am sprijinit pe micii întreprinzători și, recent, Ministerul Educației a solicitat vorbitori nativi de engleză pentru a lucra cu elevii. În ultimii patru ani, majoritatea voluntarilor au activat în domeniul predării englezei, în majoritate în orășele mici.

Eu și soția mea am venit în România acum trei ani, în luna mai 2010, în orășelul Voinești, din județul Dâmbovița. O zonă extrem de frumoasă, unde am petrecut doi ani. Eu am predat la un grup școlar, iar soția la o școală într-o localitate apropiată de Voinești. Am venit împreună cu alți 44 de voluntari din toată America, majoritatea tineri, noi fiind cei mai în vârstă, un soi de mamă și tată.

- Ce ne puteți spune despre profesia de jurnalist ame-rican?

- În America am lucrat timp de 30 de ani la cinci ziare, ultimul la care am publicat, timp de 14 ani, fiind cel mai mare din statul Oregon - "The Oregonian", cu un tiraj de 350.000 de exemplare și 400 de angajați. Am fost editor al departamentului științific, care avea o întreagă secțiune săptămânală, ce apărea miercurea. Salariul meu ajungea, înainte de pensionare, la 85.000 dolari pe an pentru că lucram la un ziar foarte mare. Nu același lucru se întâmplă cu colegii de la ziare mai mici.

Când m-am retras, m-am gândit că toată viață mi-am dorit să predau și pentru că am respectat mereu voluntarii Corpului Păcii, am considerat că e momentul. Nu prea sunt cupluri înregimentate ca voluntari și atunci e mai dificil să găsești o destinație. Din cei 9.000 de voluntari cred că 8% sunt cupluri.

- Ce părere aveți despre liceenii de la "Mircea"?

- Sunt la un nivel foarte ridicat de instruire. Față de elevii ceilalți unde v-am spus că am predat, ei sunt mult peste așteptări. Am predat la 200 de elevi acolo la Voinești, dar cred că doar trei sau patru se pot ridica la nivelul elevilor de la "Mircea". Sunt liceeni care conversează așa cum o facem noi acum, fără nicio greșeală. Este o altă lume. Deci nu le predau bazele limbii engleze, ci încerc să-i atrag spre lucrurile interesante ale literaturii. Încercăm să facem împreună lucruri care-i atrag. Spre exemplu, în primul trimestru am descoperit că nu au fost învățați cum să facă cercetare, docu-mentare, cum să evite plagiatul, cum să parafrazeze sau să-și aleagă sursele, cum să creeze biografii.

Am 40 de ore la opt clase, de la toate nivelurile. La XII C am două ore: de literatură și de cultură. I-am întrebat ce vor să facă la această oră și mi-au spus că nu au studiat deloc Shakespeare. Și mi-am zis, oh, da, chiar sunt la un nivel ridicat și le-am arătat un fragment din filmul "Romeo și Julieta". Citim scurte povești, după care jucăm roluri. La fiecare oră alți șapte elevi intră în roluri. Apoi studiem geografia Americii și a Marii Britanii la clasa a IX-a și istoria acelorași țări la clasa a X-a, iar la a XI-a cultura acestora. După cum am înțeles sistemul, acestea sunt cursuri opționale pe care le aleg elevii de la clasele bilingve. Abordarea mea poate părea diferită de modul de predare din România.

- Cum vi se pare remunerația pe care o primiți?

- Și eu și soția mea, care predă la Colegiul Național "Constantin Brătescu", suntem plătiți de statul american cu încadrarea de profesori debutant și primim, fiecare, 900 lei, din care plătim toate utilitățile. Trăim într-un mic apartament a cărui chirie este plătită de către elevii claselor la care predăm și care s-a ridicat undeva la suma de 28 lei/an. Profesorii români nu sunt bine plătiți. În America, un profesor începător primește cam 45.000 dolari pe an.