Proiect european finalizat la Universitatea Maritimă din Constanța

301
Mâine, de la ora 11, Universitatea Maritimă din Constanța împreună cu ADA Computers organizează conferința de încheiere a proiectului PLM Adaptor, care a susținut dezvoltarea resurselor umane printr-o investiție de 2,4 milioane Euro cofinanțată din Fondul Social European prin programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Activitățile din cadrul proiectului pentru regiunea Constanța au fost coordonate de conf. dr. ing. Emil Oanță.

Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu șapte instituții de învățământ superior din domeniul tehnic din țară, printre care și Universitatea Maritimă Constanța. În urma acestuia, au fost instruiți 350 de studenți în 2011, și 480 în 2012, iar în cadrul evenimentelor "Bursa locurilor de muncă" 62 de companii partenere au participat în 2011, alte 71 în acest an.

În cadrul acestui proiect s-au organizat două evenimente cu titlul "Bursa Locurilor de Muncă", ce au dorit să conecteze firmele cu studenții absolvenți ai cursurilor, astfel încât să-și cunoască punctele comune, obiectivele profesionale urmărite, profilul de angajat căutat, gradul de pregătire tehnologică și educațională, competențele cerute de angajatori.

În urma desfășurării acestor module, din 181 de cursanți, studenți la studii de licență, care au absolvit cel puțin unul din cele patru module, 26 au continuat studiile, urmând cursurile de masterat de la Universitatea Maritimă din Constanța, peste 62 fiind angajați. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5318 secunde