Prof. univ. dr. ec. Dănuț Tiberiu Epure:

"Promit să dau dovadă de forță și demnitate din postura de rector!"

7056
75
Cotat câștigător din primul tur la alegerile pentru funcția de rector, ce vor avea loc mâine la Universitatea "Ovidius", prof. univ. dr. Dănuț Tiberius Epure, decanul Facultății de Științe Economice și Administrative, s-a implicat activ în dezbateri cu toate facultățile ovidiene, dar a participat și la toate etapele alegerilor în calitate de candidat.

- Ați reușit performanța de a întruni sufragiul la toate candidaturile depuse. A fost o ambiție profesională?

- Consider că a constituit cel mai oportun mod de a testa aprecierea și încrederea de care mă bucur în rândul colegilor mei. Mi-au dat foarte multe speranțe colegii de la mine din facultate, de la care am primit 95% din voturi în consiliul profesoral. Și iată că, zilele trecute, la alegerile pentru președinția Sena-tului am întrunit sufragiul a 77% din senatori. Le mulțumesc atât membrilor Senatului, pentru încrederea cu care m-au învestit, cât și tuturor celor care s-au dovedit a fi parteneri de o deosebită calitate. Apreciez maniera în care aceștia au înțeles strategia și au acțio-nat, iar pe viitor promit că voi da dovadă de aceeași forță și demnitate, în folosul echipei și Universității "Ovidius" din Constanța.

- Ce concluzii s-au desprins la finalul numeroaselor întrevederi avute în rân-dul comunității academice ovidiene?

- La acest capitol probabil că ar trebui să rezervăm o ediție specială a ziarului dvs. Prin organizarea acestor dezbateri, am dorit să dau posibilitatea tuturor celor care își desfășoară activitatea în instituția constănțeană să se facă auziți, principalele obiective ale întâlnirilor fiind identificarea problemelor specifice atât ale studenților, cât și ale cadrelor didactice, alături de combaterea acestora prin munca în echipă.

Astfel, printre principalele demersuri se numără: încurajarea și sprijinirea promovării cadrelor didactice, dar și stabilirea normei didactice de predare la limita inferioară, conform legii, pentru personalul didactic care desfășoară activitate de cercetare.

- Concret, totuși ne puteți exem-plifica?

- Spre exemplu, întrucât toate cele patru specializări ale Facultății de Psihologie și Științe ale Educației au fost clasificate în categoria B, în urma ierarhizării realizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în cadrul fiecăreia dintre ele se pot organiza programe de formare continuă pentru cadre didactice. I-am asigurat pe membrii colectivului de susținerea mea, în cazul în care vor întreprinde un asemenea demers, explicându-le în același timp valoarea beneficiilor.

La Facultatea de Litere, unde au fost identificate oportunitățile pe care le întrevăd în demersurile pentru dezvoltarea activităților științifice, am avut discuții despre importanța noului Centru de consiliere lingvistică și comunicațională, despre necesitatea promovării cadrelor didactice care îndeplinesc standardele minime, dar și despre imperativul angajării de cadre didactice tinere și competente.

La întâlnirea cu colectivul Facultății de Farmacie, în urma discuțiilor, am identificat o listă de priorități care să faciliteze atât activitatea studenților cât și a corpului profesoral. Astfel, în vederea dezvoltării bazei materiale putem aminti: asigurarea de spații proprii pentru cursuri și lucrări practice dar și asigurarea condițiilor optime pentru depozitarea reactivilor. Mai mult, alături de cei prezenți am reușit să stabilim o serie de reforme care să vină în ajutorul cadrelor didactice atât în sfera cercetării, cât și în plan didactic: înființarea unui departament de consiliere a cadrelor didactice în vederea depunerii proiectelor de cercetare, sprijinirea cadrelor didactice pentru asigurarea condițiilor de promovare și angajarea de personal auxiliar specializat.

La Facultatea de Drept, Științe administrative și Sociologie principalele demersuri luate în considerare vizează eficientizarea comunicării interne, modernizarea bazei materiale, transparența în promovarea cadrelor didactice, dar și exploatarea eficientă a resurselor umane. Discuțiile s-au purtat și pe marginea gradațiilor de merit, care trebuiesc oferite pe baza unor criterii clare, iar cei prezenți au ridicat problema motivării salariaților în condițiile în care situația financiară a facultății în care activează este una favorabilă.

Dar, ar mai fi multe de spus, pe care vă promit că le voi aprofunda, dezvolta și aplica din viitoarea postură de rector.

- În cazul alegerii dvs. ca rector se preconizează schimbări în cadrul Senatului.

- Atât eu, cât și ceilalți membri ai echipei, suntem de părere că, în final, funcția de președinte de Senat trebuie să revină Facultății de Medicină. În opinia noastră, cea mai eficientă construcție se bazează pe tandemul Petru Bordei - președinte de Senat, Dănuț Epure - rector. O bună colaborare între Senat și Consiliul administrativ al instituției este vitală în încercarea de a schimba viitorul universității noastre. Transformarea ei într-un spațiu al excelenței stă în puterea noastră și este, totodată, responsabilitatea noastră!

Obstacolele care ne-au fost puse în cale ne-au întărit, ne-au făcut mai puternici, mai uniți, imbatabili. Moralul este ridicat și așteptăm cu încredere ziua de 24 februarie când victoria va fi totală. Este un moment deosebit de important, atât pentru mine, cât și pentru întreaga echipă, care m-a susținut de-a lungul campaniei electorale, dar și pentru cei care cred că, împreună, putem schimba viitorul universității noastre. 

Comentează știrea

75 comentarii. Pagina 2 din 8. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...8 
Alex
23 februarie 2012
Gartu cel mai tare

Votam cu Gartu la rector!!!!!!!

observator
23 februarie 2012
foarte adevarat

la domnul epure spre deosebire de ceilalti candidati , chiar se vad foarte multe fapte bune ce au rezultat din activitatile intreprinse de domnia sa . mult succes domnule epure. speram sa ne scapati de cei ce au vorbut degeaba 20 de ani!

noi
23 februarie 2012
Succes!!!

Cel mai bun candidat la rectorat.In aceasta perioada este clar ca UOC are nevoie de un bun manager ,care si-a dovedit capacitatile ,fiind decanul facultatii de Stiinte Economice ,singura in A din UOC

Observator
23 februarie 2012
Minciunile lui Epure

Ce tot atata iepure ba? Voi sunteti prosti? Voi chiar nu stiti cine este epurasul spagarasul? Voi chiar sunteti niste mizerii. Asta e cel mai mare corupt din Constanta, nu din Ovidius. Cum isi permite un profesor universitar sa se plimbe cu bmwx5 de 80.000 de euro? Din salariu?

Lector Simona Mina
23 februarie 2012
Fac. de Drept

in premiera ptr voi..la drept are minim 75%,,,il vrem rector sa ne transforme dreptul cum a reusit la stiinte economice...succes!...victorie din primul tur

Profesor
23 februarie 2012
Postacii lui Epure

Postaci ai candidatului Epure: Daca Epure al vostru este atat de bun de ce va grabiti sa scrieti primii la fiecare articol ca el este deja ales? Asteptati sa se pronunte electorii de la universitate si nu spuneti voi cine este castigatorul. Votul nu se da pe net, votul se da la urne pe 24 februarie. Oricum, voi ati mintit ca Epure are 70% din votanti. 280 de voturi nu reprezinta 70% din 690 alegatori!

Decan al Facultatii de Fizica,Prof. Mihai Girtu
23 februarie 2012
Epure favorit pentru rector al UOC

Dle. Profesor Epure,va doresc succes in functia pe care o sa o detineti dupa alegerile din 24 februarie.Facultatea de Fizica va sprijina in toate activitatile pe care o sa le desfasurati dupa alegerea in functia de rector al UOC.Va dorim succes

Observator
23 februarie 2012
De unde vin comentariile?

Comentariile sustinatorilor dl Epure sunt postate cumva de pe calculatoarele facultatii de Stiinte Economice din sediul din Piata Chiliei?

victor ciupina
23 februarie 2012
meriti sa preiei conducerea

acum cand a ramas atat de putin, analizand toti candidatii si toate situatiile , nu vreau sa ma mai mint singur si recunosc ca esti cel mai bun !

Prof. Univ. Dr. Ing. Eden Mamut
23 februarie 2012
Cursa electorala

Va anunt pe aceasta cale Dle. Epure cao sa raman in cursa electorala,dar sunt convins 100% ca sansele electorale sunt de partea dumneavoastra.Va doresc succes

75 comentarii. Pagina 2 din 8. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...8 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 22 Februarie 2012
Stire din Cultură-Educație : Inaugurări la Universitatea "Ovidius"
Pagina a fost generata in 1.4817 secunde