Muzeul de Artă Constanța organizează joi, 6 ianuarie
2022, începând
cu ora 15.00, vernisajul expoziției„QUE VIVA PICASSO”. Expoziția prezintă lucrări de grafică ale celui mai mare artist al secolului al
XX-lea, Pablo Picasso.
Născut în 1881, la Málaga, în Spania, Pablo Picasso a creat
în timpul vieții peste 3.000 de lucrări de grafică, realizând în principal litografii,
gravuri și ilustrațe de carte. Lucrările ce vor fi expuse la Muzeul de
Artă Constanța acoperă perioada 1916–1961, punând în valoare,în principal,
intervalul de la sfârșitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960. Ele fac parte dintre
cele mai importante cicluri ale operei grafice a lui Picasso, precum „Picasso –Cocteau,
1916–1961”, „De
mémoire d’homme”, „Don Quixote”, „Les Menines et la vie”, „Toros y Toreros”, „L’espace
et la flûte”, „Picasso–Suite
Vollard”,
„Picasso– Balzac”,„Les Menines”, respectiv desene de la „Congres National du
mouvement de la Paix”. Expunerea acestor cicluri propune pe de o parte o viziune
asupra condiției umane,iar pe de alta oferă o imagine cronologică asupra
dezvoltării unei părţi semnificative şi consistente a operei create de artist,
printr-o continuă diversificare a tehnicilor graficii.
Expoziția pune în evidență
preocuparea lui Picasso pentru interpretarea marilor teme ale creaţiei, etapă care
s-a făcut cunoscută mai ales după mijlocul secolului al XX-lea și care a
reprezentat un moment de apogeu al spiritului analitic și interpretativ al artistului.
Una dintre cele mai importante serii
pe care publicul iubitor de artă o va putea admira în cadrul expoziției este „Suite Vollard”,
o serie de 100 de gravuri create de Picasso, în perioada 1930–1937, în stil
neoclasic, care a fost comandată de comerciantul de artă din Paris, Ambroise
Vollard. Aceasta descrie relația dintre artistși model și sunt inspirate de
Rembrandt van Rijn. În expoziție se poate admira ediția germană, care a
fost publicată de Gerd Hatje, Stuttgart,
în 1956 – considerată cea mai bună ediție, autorizată personal de Picasso. O
altă parte importantă a expoziției o reprezintă litografiile originale ale artistului,
precum și ilustrațiile cărții „Les Menines et la Vie”, inspirate de idolul său,
Diego Velazquez.
Referindu-se la „QUE VIVA PICASSO”, Lelia Pîrvan Rus, Directorul Muzeului de Artă,declara:
„Suntem bucuroși că putem prezenta această etapă a creației lui Pablo Picasso
la Constanța. Expoziția ne spune multe despre Picasso, despre personalitatea sa
și diversitatea temelor și tehnicilor pe care le-a abordat de-a lungul timpului".
Lucrările expuse fac parte din portofoliul colecționarului
german Thomas Emmerling și dintr-un amplu proiect itinerant, pe care acesta l-a
realizat începând cu anul 2016. În 2016, ele au fost pe simezele Muzeului de
Artă din Cluj-Napoca și la Timișoara. O mare parte a lucrărilor din expoziția
recentă au fost expuse, în toamna anului 2017, în colaborare cu Muzeul Picasso
din Antibes, Franța, la Muzeul Municipiului Lublin, Polonia, unde expoziția a
fost premiată drept „Expoziția anului 2017”. În 2018, expoziția a fost pe
simezele Castelului Esterházy din Pápa, Ungaria, iar în 2019 în Slovacia, la
Muzeul Municipiului Bratislava, Palais Mirbach. Proiectul s-a născut ca urmare
a pasiunii pe care colecționarul Thomas Emmerling o nutrește pentru opera lui Pablo
Picasso. În acest sens el afirma: „Pentru mine Picasso este un artist genial,
chiar și peste 500 de ani oamenii vor vorbi despre Picasso ca reprezentant al
secolului al XX-lea, așa cum vorbim acum despre Michelangelo ca reprezentant al
Renașterii italiene".
Expoziţia va fi deschisă publicului
iubitor de artă, la Muzeul de Artă Constanța, în perioada ianuarie – martie 2022, între orele 9.00–16.30.
Accesul
publicului la vernisaj și la vizitarea expoziției se va face în conformitate cu
reglementările legislative în vigoare privind evoluția virusului SARS-CoV-2.