Rezultate Titularizare 2020. Ce note au obținut profesorii

397
Rezultate Titularizare 2020. Ce note au obținut profesorii - titularizare001-1596527057.jpg

Articole recomandate

Primele rezultate titularizare 2020 vor fi afișate marți, 4 august. Concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar a avut loc pe 29 iulie.


Un număr de 27.002 candidați (89,67%) s-au prezentat la proba scrisă din cadrul concursului de titularizare 2020.


Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), pentru concursul de titularizare s-au înscris 30.113 candidați. Din promoția de absolvenți ai anului 2020 au fost prezenți 2.724 de candidați.


Primele rezultate vor fi afișate astăzi, 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul titularizare.edu.ro.


Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21,00, respectiv 5 august, până la ora 12,00.


Rezultate finale titularizare 2020 se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul http://titularizare.edu.ro în data de 11 august.


Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).


Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau online, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 - 14 august.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2757 secunde