România infinită. Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir", model european de conviețuire interetnică

570
România infinită. Școala Gimnazială  nr. 38

Articole de la același autor

Triplă sărbătoare zilele acestea, la Școala nr. 38 "Dimitrie Cantemir" din Constanța. Vineri, 23 noiembrie, la -2 grade Celsius, elevi, părinți, bunici, profesori, cu toții uniți în curtea școlii, au trasat cu trupurile lor conturul României și simbolul Centenarului Marii Uniri. În mintea și în sufletele tuturor trei numere își găsesc semnificații mărețe: 38 de ani de la înființarea școlii, 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă, 100 de ani de la Marea Unire.

Activitățile, reunite sub numele "Mozaic dobrogean", au fost organizate de prof. dr. Iris Sarchizian, directorul școlii, prof. Bogdan Ene și prof. Simona Elena Holubeanu. Aceștia și-au propus să rememoreze într-un mod inedit cele trei evenimente prin intermediul dansului, cântecului și al poeziei, demonstrând încă o dată că Dobrogea este tărâmul multiculturalității și al prieteniei.

Oaspeți de seamă li s-au alăturat elevilor și părinților, printre care și fostul absolvent al școlii, Decebal Făgădău, primarul orașului, care a venit însoțit de marele atlet Ilie Floroiu, deputatul George Vișan, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța, iar din partea Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I", a participat Răzvan Ivan. De asemenea, parteneri ai proiectului au fost și reprezentanți ai Asociației culturale "Tomis" și AirSoft Club Constanța, care le-au încântat privirile celor prezenți cu vestimentația specifică. De asemenea, din partea comunității armene din Constanța, Azaduhi Benlian a menționat importanța spațiului interetnic dobrogean ca simbol al bunei înțelegeri între semeni, model de urmat pentru generațiile viitoare.

Cu acest prilej, primarului Constanței i-a fost înmânat titlul de Absolvent de Onoare al Școlii Gimnaziale nr. 38 "Dimitrie Cantemir". În plus, a fost lansat, pentru prima dată de la înființare, imnul școlii, compus de prof. Adrian Mihai Hasna - Preda și interpretat de corul școlii, "Cantemirienii". Momente patriotice deosebite au oferit grupul de chitariști condus de prof. Walter Ghicolescu, corul "Armonii dobrogene", îndrumat de prof. Lucica Jitariu, ansamblul folcloric "Rapsodia Mării", de la Palatul Copiilor din Constanța, Răzvan Paraschiv din clasa a VII-a B și ansamblul de dansuri grecești "Astras", Ersun Emin din clasa a VII-a B și ansamblul de dansuri tătărești "Minikaradeniz", ansamblul de dansuri turcești "Delikaliar", ansamblul de dansuri aromâne "Veria" al Școlii Gimnaziale nr. 38 "Dimitrie Cantemir", corul clasei a IV-a B, condus de prof. Lucica Buzenchi, precum și interpretele Melissa Bilal și Ema Mangiurea, elevele școlii.

Finalul activității i-a reunit pe toți cei prezenți într-o horă a unirii, simbol al prieteniei, toleranței și iubirii față de țară și neam, al comuniunii pașnice între toate naționalitățile din spațiul dobrogean.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2127 secunde