Sarcini noi pentru profesori. Cine sunt "fericiții" din Constanța

1433
2

Articole de la același autor

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a primit o notă din partea Ministerului Educației Naționale prin care cadrele didactice care predau la clasele terminale, respectiv a VIII-a și a XII-a, vor primi sarcini noi de lucru, ca urmare a diminuării numărului orelor de predare cu o săptămână. 


"Cel mai probabil, această notă a apărut pentru a reglementa mai clar acea săptămână de la sfârșitul anului școlar, când apăreau discuții în cancelarie că unii profesori primesc același salariu, cu toate că norma didactică li s-a diminuat. Ordinul de ministru pentru structura anului școlar nu preciza ce se întâmplă în acel interval, iar acum avem o bază legală pentru a impune anumite sarcini", ne-a declarat directorul unui liceu. Iar un profesor de matematică s-a arătat chiar indignat de apariția acestei note. "Păi ce, aveam liber? Ni se impunea să facem pregătire suplimentară cu elevii, adică să îngrășăm porcul în ajun, chiar dacă ei nu mai dădeau doi bani pe examene", a mai spus profesorul. Așadar, în perioada 1-19 iunie 2015, directorii unităților de învățământ liceal vor atribui sarcini specifice suplimentare cadrelor didactice, cu privire la pregătirea examenului de bacalaureat sau pentru organizarea admiterii în clasa a IX-a, după ce programa pentru clasele terminale va fi redusă. Cadrele didactice al căror orar este diminuat în urma încheierii cursurilor claselor terminale vor fi implicate cu prioritate în organizarea și desfășu-rarea probelor de evaluare a compe-tențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, a competențelor digitale și a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Se va avea în vedere inclusiv organizarea în școală, pentru absolvenții claselor a XII-a sau a XIII-a, de ore de pregătire pentru examenul de bacalaureat. 


"Pentru perioada 15-19 iunie 2015, conducerile unităților de învățământ gimnazial vor atribui cadrelor didactice care predau la clasa a VIII-a, în completarea numărului de ore de predare diminuat prin încheierea cursurilor acestor clase, sarcini de lucru specifice sfârșitului de an școlar, pregătirii Evaluării Naționale, precum și admiterii în clasa a IX-a. Se va avea în vedere inclusiv organizarea în școală, pentru absolvenții claselor a VIII-a, de ore de pregătire pentru Evaluarea Națională", potrivit precizărilor transmise de MEN. Se consideră că activitățile desfășurate în conformitate cu prevederile notei men-ționate fac parte din norma didactică.


Comentează știrea

shark
8 decembrie 2014
Oferta

Firma germana cauta colaboratori in toata tara pentru un program de studiu al pietei,cu brand-uri cunoscute. Conditii:-pc -rezolvare task. Task-urile sunt trimise de firma. Pentru detalii trimite textul ‘’Vreau sa ma inscriu gratuit’’ la adresa de email : [email protected] si iti trimit formularul. Daca oferta iti surade, atunci incepe sa castigi bani! Salariu 200 € Adresa: In toata tara Program: part time; full-time.

EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Profesorii așteaptă banii, nu promisiuni
Pagina a fost generata in 0.6249 secunde