"Școala altfel" a adus elevii la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski"

418
2

Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski a găzduit în perioada 1-8 aprilie peste 600 de elevi în cadrul vizitelor de studiu și spectacolelor, cu ocazia programului "Școala altfel".

Deși a fost o săptămână plină de activități de toate genurile în școlile și liceele din orașul Constanța datorită proiectului "Școala altfel", elevii și-au făcut timp și pentru teatru. Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski a organizat vizite de studiu pentru elevi, cu scopul de a le prezenta tinerilor ce se întâmplă în spatele scenei înainte ca spectacolul să aibă loc.
În cadrul vizitelor de studiu elevi ale celor șase instituții de învățământ implicate au putut interacționa cu artiștii teatrului, le-au pus întrebări s-au fotografiat cu aceștia și le-au putut vizita cabinele. Ghidați de Daniela Vlădescu, managerul teatrului, și de Ștefan Ignat, directorul artistic, elevii au aflat istoricul teatrului, au înțeles cum funcționează scena și ce înseamnă regia unui spectacol. Ei au văzut locul în care se fabrică decorul și costumele, cât de mult efort și dedi-cație stă într-o repetiție generală sau cât de elaborată este o repetiție a balerinilor.
Oferta educațională a teatrului nu s-a oprit doar la vizite de studiu. În perioada 1-8 aprilie au fost puse la dispoziția elevilor, gratuit, locurile de la balconul sălii de spectacol oferind astfel tinerilor dornici să descopere opera, baletul și muzica simfonică 520 de locuri gratuite la 4 spectacole. Un moment unic a fost sesiunea de autografe a pianistului american Thomas Pandolfi din 6 aprilie, când tinerii au avut posibilitatea de a interacționa cu artistul după concert.
Această inițiativă derulată de instituție timp de o săptămână a avut un impact major asupra elevilor, care au descoperit pentru prima oară culisele unui spectacol. Numărul de solicitări pentru vizite a fost peste așteptări și peste capacitatea fizică a teatrului, multe dintre vizite fiind reprogramate în perioada de după vacanța de primăvară. Prin proiectul "Timp liber pentru cultură", demarat în urmă cu un an de TNOB Oleg Danovski, teatrul va continua organizarea vizitelor de studiu pentru elevii liceelor și școlilor constănțene pe tot parcursul anului. Obiectivul urmărit în cadrul acestor activități este orientarea publicului către operă, balet și muzică simfonică de timpuriu și implicarea activă a unei instituii de cultură în educarea tinerilor.
"Mulțumesc conducerii , cadrelor didactice și elevilor celor șase instituții de învățământ constănțene pentru că și-au dedicat o bună parte a săptămânii "Școala Altfel", teatrului nostru. Este una dintre cele mai creative inițiative, aceea de a îndrepta tinerii spre adevărata cultură, de a reașeza scara valorilor existențiale, culturale și educaționale. Sunt sigură că orice spectacol de calitate din patrimoniul universal poate să ne ordoneze și coordoneze prioritățile și concepțiile despre prezent și viitor, să răspundă la multe întrebări și să modeleze personalitatea tinerilor într-un sens pozitiv și creator. Sper că acești tineri pe care i-am descoperit interesați și impresionați de mediul artistic - creator din instituția noastră se vor întoarce iar și iar, ca public fidel al spectacolelor noastre. La rândul nostru le promitem calitate și diversitate,virtuozitate și profesionalism și îi așteptăm cu spectacole diverse de operă, balet, operetă, musical, concerte camerale și simfonice", a declarat Daniela Vlădescu, Director General TNOB Oleg Danovski despre proiect.
Liceele și școlile implicate în acest proiect au fost: Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Colegiul Național "Mihai Eminescu", Liceul Internațional de Informatică, Colegiul Național "Regina Maria", Școala Generală "Remus Opreanu", Școala Generală "Nicolae Tonitza".



Comentează știrea

cineva
11 aprilie 2012
salariul??

nu le-a explicat daniela vladescu si ce salariu au artistii??au vizitat cabinele?/ce era de vizitat,niste cabine vechi in care miroase a mucegai,niste conditii insalubre ...asa traiesc artistii,pt ca daniela vladescu sa ia premiul pt cea mai econoama directoare...

artist
11 aprilie 2012
3 sefi

in altii ani la compania de balet era un sg sef,care se ocupa de problemele balerinilor,de repetitiile lor,de relatiile cu presa,acum trebuie ca daniela vladescu sa plateasca aiurea 3 oamenii,din care 1 sg isi face treaba cum trebuie,care e meritul coordonatorului artistic- maria alexandru ,si al d-nei bety lux?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1852 secunde