Școala cu clasele I-VIII "Adrian V. Rădulescu" Murfatlar lansează concursul "Detectivi pe urmele… Istoriei"

1608
Au demarat înscrierile pentru Concursul "Detectivi pe urmele… Istoriei", proiect național inclus în calendarul activităților naționale extrașcolare desfășurate în anul școlar 2009-2010, la secțiunea educație civică și protecția mediului. Proiectul, conform declarației organizatorilor, va reuni, ca un omagiu adus istoricului prof. univ. dr. Adrian V. Rădulescu (al cărui nume această unitate de învățământ are onoarea să-l poarte începând cu 1 septembrie 2009), lucrările elevilor din toată țara având ca element cheie - monumentul istoric și cultural.
Proiectul se adresează elevilor claselor I-VIII din toată țara și se va desfășura pe două categorii: I-IV și V-VIII. Fiecare cadru didactic interesat se poate înscrie la una sau mai multe din următoarele secțiuni: "Super detectiv-reporter", "Super detectiv-narator", "Super detectiv-fotograf", "Super detectiv-artist plastic", "Super detectiv-restaurator", "Super detectiv-IT".
Concursul "Detectivi pe urmele… Istoriei" se va desfășura în perioada 1 martie - 10 mai 2010. Activitățile alese se vor realiza în fiecare școală parteneră, rezultatele acestora (reportaj, eseu, fotografie, machetă, desen, broșură) fiind trimise școlii organizatoare pentru a participa la concurs.
Înscrierea în proiect a școlilor interesate se va realiza până pe 12 aprilie 2010. Fiecare îndrumător de secțiune va completa Fișa de înscriere (anexa 1), document care se va transmite școlii organizatoare prin e-mail pe adresa [email protected]. Pentru a deveni partenere în proiect, școlile vor completa Declarația de parteneriat (anexa 2), transmisă prin poștă, semnată și ștampilată.
Participarea la acest concurs nu implică taxe, costurile fiind suportate de școala coordonatoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 20 Martie 2010
Stire din Cultură-Educație : Spectacole de week-end
Pagina a fost generata in 1.6317 secunde