Semnal de alarmă la simularea BAC 2021. Mii de elevi au picat testarea

Vineri, 02 Aprilie 2021
1737
Mai mult de jumătate din elevii de clasa a XII-a din judeţul Constanţa, care au susţinut simularea Bacalaureatului 2021, ar fi picat cu brio examenul dacă nu ar fi fost doar un test. Sunt peste 1.200 de note sub 4 la proba la limba română şi peste 2.000 de elevi sub 4 la matematică ori istorie. Liceele pregătesc ample programe remediale, astfel încât elevii să recupereze materia până la examenul de la vară.

Aproximativ 4.000 de elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a au susţinut probele de simulare din cadrul examenului de Bacalaureat naţional 2021, în judeţul Constanţa. Aceştia au dat testul în 61 de centre de simulare, din care 31 de unităţi de învăţământ au fost în municipiul Constanţa.

Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, la proba scrisă la limba şi literatura română, 1.202 elevi, reprezentând 30% din candidaţi, au obţinut note între 4 şi 4,99, 539 de elevi (13%) au avut note între 8 şi 8,99, iar 343 de elevi (8%) au reuşit să ia între 9 şi 9,99. Nouă elevi au obţinut nota maximă, dintre aceştia şapte fiind de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, unul de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi unul de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia.

La proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, promovabilitatea a fost chiar mai mică, 2.005 elevi, reprezentând 51%, fiind punctaţi cu note între 4 şi 4,99. La polul opus, 24 de candidaţi au luat 10 curat, cinci de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, câte trei de la Liceul Teoretic „Traian”, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, Liceul Teoretic „George Călinescu”, câte doi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul „Ovidius”, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” şi câte unul de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” şi Liceul de Marină Constanţa. La proba la alegere a profilului, 40% dintre candidaţii prezenţi, 1.496, au luat note între 4 şi 4,99 şi 48 de elevi au luat 10.



Simulări la nivel judeţean, în aprilie şi mai


Deşi Inspectoratul Şcolar Constanţa nu a făcut public numărul elevilor care au luat note sub 4 şi nici al elevilor cu note între 5 şi 7,99, anunţă că va fi intensificată pregătirea în perioada următoare. „IȘJ a pus la dispoziţia elevilor şi a cadrelor didactice seturi de teste pentru pregătire suplimentară. De asemenea, în situaţia în care contextul epidemiologic va permite, vom organiza simulări la nivel judeţean, în lunile aprilie şi mai”, a precizat inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai.



Activităţi remediale în licee


De altfel, activităţi remediale sunt plănuite în toate unităţile de învăţământ din judeţ. „Când am obţinut rezultatele, am observat că la matematică şi la fizică, de exemplu, procentajul notelor sub 5 este îngrijorător şi vom face un plan remedial ţintit exact pe problemele individuale ale fiecărui elev, pentru a putea acoperi aceste goluri. Unele dintre ele nici măcar nu provin din clasa a XII-a, este materie şi din anii anteriori. Profesorii de la clasă vor organiza aceste sesiuni, momentan online, pentru a putea reduce cât mai mult decalajul al materiei şi a ajunge la un rezultat mulţumitor care să le permită lor să promoveze Bacalaureatul”, a declarat, pentru „Cuget Liber, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, prof. Bianca Ibadula.

Analize s-au făcut şi la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. „Simularea sigur a fost un semnal de alarmă pentru câţiva dintre elevi. Însă, cred şi că unii au renunţat să trateze vreunul dintre subiecte dacă s-au simţit vulnerabili pe el. Puţin surprinzătoare negativ au fost rezultatele la fizică, în sensul că notele au fost cam mici, dar sunt şi aprecierile colegilor de fizică, cum că subiectele sunt mereu cu un grad de dificultate mai ridicat, comparativ cu celelalte discipline. În consecinţă, va trebui şi aici să mai lucrăm modele de subiecte cu elevii noştri. Principalul avantaj al acestor simulări este că s-a făcut o evaluare şi putem să mergem pe întărirea unor zone de risc pentru unii dintre elevi”, a precizat şi prof. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa.



Pagina a fost generata in 0.2135 secunde