De astăzi, începe vaccinarea cadrelor didactice din Constanța

246
De astăzi, începe vaccinarea cadrelor didactice din Constanța - vaccinareprofesori-1614192989.jpg

Articole de la același autor

Redeschiderea unităților de învățământ a crescut riscul de infectare în rândul cadrelor didactice, dar și al copiilor. După ce o bună perioadă sindicaliștii din sistemul de învățământ au atras atenția că și cadrele didactice sunt personal esențial și trebuie urgentată vaccinarea anti-COVID 19, iată că și la Constanța va începe imunizarea acestora.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Constanța, cadrele didactice vor fi vaccinate la Pavilionul Expozițional Constanța, începând de joi, 25 februarie, ora 9.00.

„Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat și a transmis către Direcția de Sănătate Publică Constanța datele necesare demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământul preuniversitar. Totodată, a stabilit și programarea cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și nedidactic din județ. Vor fi organizate opt fluxuri destinate personalului din învățământ, șase fluxuri fiind pentru persoanele cu vârstă de peste 55 de ani și două fluxuri pentru persoanele cu vârstă de până în 55 de ani”, a afirmat Sorin Mihai, inspector general școlar.

Potrivit datelor centralizate la nivelul IȘJ Constanța, prin care a fost realizată programarea la vaccinare a cadrelor didactice, urmează să fie vaccinate 1.296 de persoane din învățământ, dintre care 551 cu vârste peste 55 de ani, iar 745 cu vârste până în 55 de ani. Joi, se va demara vaccinarea personalului din municipiul Constanța, urmând ca vineri, 26 februarie să se continue cu imunizarea personalului din județ. De precizat că urmează să fie imunizat personal didactic atât din unitățile de învățământ de stat, cât și din cele particulare.

„Menționăm că, din datele centralizate până vineri, 19.02.2021, s-au vaccinat 1.056 de persoane din învățământul preuniversitar constănțean. De asemenea, precizăm că nu s-au înscris pentru vaccinare prioritară toți cei care erau programați în perioada imediat următoare pe platforma națională”, a mai arătat prof. Sorin Mihai. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5203 secunde