Sindicatele din învățământ s-au întâlnit la Sinaia ca să constate ce știau și să emită o Rezoluție

321
1
Sindicatele din învățământ s-au întâlnit la Sinaia ca să constate ce știau și să emită o Rezoluție - 26996286723345671890185310374192-1669468446.jpg

Articole de la același autor

În perioada 24-26 noiembrie, la Sinaia a avut loc Conferința Națională a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, la care au participat delegații ale celor aproximativ 155.000 de membri ai organizațiilor sindicael afiliate, prilej cu care s-a ajuns la concluzia că:

1. învățământul românesc continuă să fie un domeniu neatractiv pentru absolvenții performanți ai învățământului superior, principalele cauze fiind salariile nemotivante, foarte mici în comparație cu salariile altor categorii de personal plătite din fonduri publice, condițiile de muncă din școlile din România, lipsa de stabilitate legislativă și de predictibilitate a sistemului;

2. vârsta medie a cadrelor didactice continuă să fie ridicată, peste 60.000 dintre acestea având mai mult de 50 de ani, factor coroborat cu numărul foarte mare de personal didactic necalificat/ în curs de calificare, încadrat în sistemul educațional (aproximativ 4000 de cadre didactice fără studii de specialitate, caz unic în rândul țărilor membre ale U.E.);

3. puterea de cumpărare a salariaților din învățământ cunoaște o scădere accentuată, mai ales în ultimul an, din cauza creșterii galopante a inflației și a prețurilor la produsele de consum de bază și la utilități;

4. continuă politica de subfinanţare cronică a sistemului de învăţământ, prin alocarea anuală de fonduri iresponsabil de mici, puțin peste 3 % din P.I.B., în condițiile în care media în Uniunea Europeană este de aproximativ 4,75%;

5. lipsesc sau sunt total insuficiente investițiile necesare pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sistemului de învățământ și de formare profesională - modernizarea, dar și construirea de creșe, grădinițe, școli gimnaziale, școli profesionale, licee, săli și terenuri de sport, ateliere-școală, cabinete medicale și stomatologice, astfel încât să oferim preșcolarilor și elevilor din România standarde ridicate de infrastructură și un act educațional de calitate;

6. ne confruntăm cu o insuficientă schemă de încadrare cu personal, mai ales în cazul personalului didactic auxiliar și nedidactic;

7. școala românească este din ce în ce mai neatractivă pentru un procent mare de elevi, deoarece competenţele dobândite la absolvirea studiilor, nu le permit integrarea socio-economică, în contextul unei piețe a forţei de muncă tot mai complexe;

8. există o stare de incertitudine și de confuzie în rândul angajaților ca urmare a modificărilor care urmează să fie aduse noii legi privind sistemul de învățământ preuniversitar, dar și în ceea ce privește legea  salarizării.

Iată ce solicită sindicatele prin intermediul unei rezoluții adoptate „Salarii motivante, infrastructură școlară adecvată și legislație coerentă = învățământ performant”:

1. a) aplicarea în integralitate, în regim de urgență, a prevederilor Legii - cadru nr. 153/2017 pentru toți salariații din învățământ și acordarea unei indexări suplimentare a salariilor, astfel încât să fie acoperită creșterea galopantă a prețurilor la bunuri și servicii, precum și rata inflației, care afectează grav statutul social, situația materială și condiţia umană a salariaţilor din sistemul de învățământ preuniversitar de stat din România;

b) cuprinderea tuturor funcțiilor din sistemul educațional într-o singură anexă la  noua lege-cadru de salarizare, astfel încât poziționarea salariaților din învățământul preuniversitar de stat în grila de salarizare să fie superioară celei actuale și să corespundă în mod obiectiv complexității, importanței sociale și responsabilității muncii lor;

c) acordarea sporurilor pentru condiții de muncă salariaților din educație, înlăturându-se discriminarea acestora în raport cu celelalte categorii de bugetari care beneficiază de aceste sporuri;

2. asigurarea de resurse financiare substanțiale pentru finanțarea educației, condiţie esenţială pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ și evoluția întregii societăți românești;

3. reformarea programelor școlare astfel încât competențele dobândite să fie corelate cu  exigențele impuse de realitățile economiei românești. Astfel, se asigură integrarea absolvenților pe piața muncii, iar îmbunătățirea inserției profesionale a elevilor va conduce, în timp, la creșterea prestigiului cadrelor didactice, a școlii românești în ansamblul ei;

4. alocarea de fonduri de la bugetul de stat, pentru aducerea infrastructurii școlare și a dotărilor din unitățile de învățământ la standardele necesare, astfel încât să se poată desfășura un învățământ de calitate pentru toți copiii acestei țări, indiferent de mediul urban sau rural în care sunt situate unitățile școlare;

5. elaborarea unui pachet legislativ coerent în domeniul învățământului, menit să nu fie supus unui proces de modificare și completare permanentă. Stabilitatea legislației specifice va genera predictibilitate în politicile educaționale, absolut necesară atât pentru beneficiarii educației, dar mai ales pentru personalul din sistem. Noua lege a învățământului preuniversitar trebuie, în primul rând, să țină cont de realitățile economice și sociale din România, dar și de țintele strategice ce se urmăresc a fi atinse prin adoptare.

De asemenea, conferința națională a apreciat că în noul pachet legislativ trebuie să se prevadă în mod imperativ:

·        creșterea substanțială a investițiilor în infrastructură și în capitalul uman, privite ca motor al dezvoltării economice, investiții eficiente, care vor încuraja competitivitatea, înalta calificare a forței de muncă, creşterea economică şi vor genera în viitor mai mulţi bani pentru bugetul de stat;

·         acordarea de facilități pentru angajații din învățământ;

·        păstrarea actualelor norme de predare pentru cadrele didactice.

Prezenta rezoluție va fi transmisă Ministerului Educației, Guvernului României, Parlamentului României și tuturor partidelor politice parlamentare.

Comentează știrea

Minister de peste 30 ani
29 noiembrie 2022
[Idioti] sau [Tradatori de Neam si Tara]

Asta e acolo : [Idioti] sau [Tradatori de Neam si Tara] [911 Alerta Cenzura CL]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.976 secunde