SOLD OUT! La spectacolele din acest week-end ale Teatrului „Căluțul de mare”

166
SOLD OUT! La spectacolele din acest week-end ale Teatrului „Căluțul de mare” - 27167014428362764766696035669826-1641978052.jpg
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” anunță faptul că nu mai sunt locuri la spectacolele „Capra cu trei iezi”, de sâmbătă 15 ianuarie 2022 orele 10.00 și 11.15, și „Aladdin și lampa fermecată”, de duminică 16.01.2022 orele 10.30 și 12.00.

Reamintim că sâmbătă, 15 ianuarie, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” invită publicul spectator la două evenimente artistice, dedicate Zilei Culturii Naționale.

De la orele 10.00 și 11.15, copiii cu vârsta de peste 3 ani sunt așteptați la spectacolul „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, a cărui regie îi aparține lui Gabriel Apostol, iar scenariul a fost scris de Cristian Pepino. Scenografia spectacolului a fost realizată de Daniela Drăgulescu, iar muzica a fost compusă de Dan Bălan.

În distribuție: Claudia Brădescu, Daniel Minciună, Daniela Vlad, Rovena Paraschivoi, Arina Cojocaru, Ion Ciolan

Preț unic bilet spectacole copii: 10 lei.

De la ora 13, este programat momentul artistic și cultural-educativ „Eminescu Altfel” dedicat aniversării a 172 de ani de la nașterea poetului național al României, Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii românești” (Constantin Noica). Momentul artistic dedicat acestei zile este pus în scenă de regizorul Aurel Palade, în interpretarea actorilor Dan Cojocaru și Grațian Prisacariu, cu participarea extraordinară a violonistului SABIN PENEA, artist cu o bogată carieră concertistică, răspândită pe trei continente, atât ca solist, cât și ca membru în ansambluri camerale sau orchestrale.

Accesul în sala de spectacole la momentul artistic dedicat Zilei Culturii Naționale este GRATUIT, în măsura locurilor disponibile (doar 30%) și respectându-se normele sanitare pandemice în vigoare.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2049 secunde